Asistenta reținută în cazul deceselor de la Sf. Pantelimon a fost plasată sub control judiciar
Asistenta de la Spitalul Sfântul Pantelimon, reținută sub acuzare pentru mărturie mincinoasă în formă continuată, a fost plasată sub control judiciar. În schimb, cele două doctoriţe, acuzate că au provocat intenţionat moartea unui pacient aflat în stare gravă la terapie intensivă, vor fi duse în instanţă cu propunere de arestare preventivă.
Concret, procurorii susţin că, în lunile martie şi aprilie, doctoriţele i-au scăzut pacientului doza de noradrenalină, cu rol în menţinerea tensiunii arteriale, acesta intrând în stop cardio-respirator.
"Procurorii au reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt: având ca scop provocarea decesului unor pacienţi care necesitau terapie intensivă, dar cu privire la care inculpatele apreciau că nu mai este oportună menţinerea în viaţă, acestea au conceput şi pus în executare un plan ce consta în reducerea bruscă a dozei de noradrenalină (substanţă esenţială în terapie intensivă, cu rol în menţinerea tensiunii arteriale), cu consecinţa scăderii tensiunii arteriale, urmată de stop cardio-respirator. În sensul celor arătate mai sus, la data de 26.03.2024, ora 16,45, cu premeditare şi profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei (pacient în vârstă de 54 de ani, în stare foarte gravă, instabil hemodinamic, având tensiunea arterială de 49/29 mm/Hg), inculpata M.M.A. a încercat să suprime viaţa pacientului prin reducerea bruscă a dozei de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 15 ml/h, la valoarea de 1 ml/h (valoare minimală care a fost menţinută o perioadă considerabilă de timp), însă decesul victimei nu s-a produs ca urmare a intervenţiei unei asistente medicale care a suplinit deficitul de noradrenalină prin perfuzie", spun anchetatorii, citați de Agerpres.
De asemenea, pe 4 aprilie 2024, la ora 13,17, cele două doctoriţe, "profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei (acelaşi pacient de 54 de ani, aflat în stare foarte gravă, instabil hemodinamic, având tensiunea arterială de 60/36 mm/Hg), acţionând cu intenţia de a suprima viaţa pacientului, i-au redus doza de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 20 ml/h, la valoarea de 1 ml/h, fapt ce a condus, 58 de minute mai târziu, la instalarea stopului cardio-respirator, urmat de decesul pacientului declarat la ora 15,00".
Anchetatorii au stabilit că, înainte ca medicii să îi scadă, pentru a doua oară, doza de noradrenalină, starea pacientului se îmbunătăţise.
"Pacientul în vârstă de 54 de ani a fost internat în spital în data de 17 martie, iar pe fondul agravării stării de sănătate a fost transferat la ATI în data de 25 martie. În data de 26 martie are loc prima reducere bruscă a dozei de noradrenalină. În zilele următoare, starea pacientului s-a îmbunătăţit, el fiind chiar vizitat de familie. În data de 4 aprilie are loc a doua reducere a dozei de noradrenalină şi survine decesul", a transmis un reprezentant al Parchetului.
În acelaşi dosar, a fost pusă sub acuzare C.M., asistentă în cadrul Secţiei ATI, pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă în formă continuată.
"În sarcina acesteia s-a reţinut că în datele de 26.04.2024, 06.06.2024 şi 19.06.2024, fiind ascultată în calitate de martor cu privire la săvârşirea infracţiunii de omor ce face obiectul prezentei cauze, a dat declaraţii mincinoase şi nu a spus tot ce ştie cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei", precizează anchetatorii.
Editor : A.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News