Arestări simultane în Spania, Italia, România şi Franţa, într-un dosar uriaș de proxenetism. Unde ajungea profitul
Procuratura din Montpellier a anunţat vineri că o reţea internaţională „deosebit de sofisticată” de trafic de persoane a fost dezmembrată în patru ţări europene şi în jur de treizeci de victime din America de Sud şi România au fost salvate, informează AFP, citată de Agerpres.
Treisprezece persoane au fost arestate simultan marţi în Spania, Italia, România şi Franţa, a anunţat procurorul Fabrice Bélargent, adăugând că a fost deschisă o anchetă judiciară pentru proxenetism în formă agravantă şi trafic de persoane în bandă organizată.
Un judecător de instrucţie din Montpellier a coordonat ancheta în cadrul unei cooperări judiciare şi poliţieneşti între ţările menţionate.
Această reţea „cu două capete”, „în familie” şi „deosebit de sofisticată” era formată din persoane de naţionalitate română şi columbiană, a precizat procurorul.
„Victimele erau recrutate în ţările lor şi aduse în Franţa, atrase de speranţa unei vieţi mai bune. Aici erau închise în apartamente de tip AirBnB, sub ameninţări care le vizau atât personal cât şi pe familiile lor”, a menţionat Fabrice Bélargent, adăugând că tinerele erau supravegheate cu camere de luat vedere.
Până acum au fost identificate 33 de victime - tinere din Columbia, Republica Dominicană, Paraguay şi România cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, de care acum se îngrijesc mai multe asociaţii.
Ancheta a început în iunie 2020
Două persoane au fost inculpate şi plasate sub mandat de arestare, joi, la Montpellier.
În Italia şi România, alte două persoane au fost arestate şi închise.
În Spania, opt persoane cu cetăţenie columbiană au fost arestate. Cinci dintre acestea au fost închise şi trei sunt în arest la domiciliu.
Toţi fac obiectul unui mandat european de arestare şi aşteaptă un posibil transfer în Franţa.
Ancheta a început în iunie 2020 în Montpellier, când două tinere columbiene s-au prezentat la poliţie după ce au fugit din apartamentul unde erau sechestrate şi forţate să se prostitueze de mai multe săptămâni.
Aproape toate profiturile de pe urma acestui trafic erau transferate în România şi Columbia, doar o mică sumă fiind lăsată tinerelor.
Editor : Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News