Alina Gorghiu: „Cer CCR să nu se pronunțe pe legile justiției fără să ia act de raportul Comisiei de la Veneția”
Alina Gorghiu, senator PNL, a comentat la Digi24 raportul preliminar al Comisiei de la Veneția cu privire la modificarea legilor justiției. Liberalii sunt printre cei care au sesizat Comisia de la Veneția.
Motivul pentru care România nu poate începe procedurile pentru extrădarea lui Ionuţ Costea
Condițiile în care va sta Cherecheș la Rahova
Cătălin Cherecheș va fi extrădat. Primarul fugar va fi adus din Germania
Ministrul Justiției vrea 8 centre de dezintoxicare pentru dependenții de droguri
Gorghiu: 150 de fugari au fost aduși din Germania în România, anul acesta
Gorghiu: Violențele sunt în "număr extrem, extrem de mare"
Declarație șocantă a ministrului Justiției: Sunt milioane de consumatori de droguri în țară
PNL nu exclude susținerea Gabrielei Firea la Primăria Capitalei
De ce au magistrații o perioadă de 5 ani în care se vor putea pensiona mai devreme
„Cer CCR să nu se pronunțe pe legile justiției fără să ia act de acest raport preliminar, de recomandări, pe care să le includă în decizie, pentru că vorbim de recomandări foarte clare și profesioniste. E nevoie ca toate aceste legi să se întoarcă în Parlament, să fie făcută o dezbatere mai mult decât serioasă, cu alt preşedinte și alți membri din partea majorității, care să aibă deschidere către dezbatere, și sistemul judiciar, pentru că și-au dovedit limitele. N-ar fi rea nici demisia lui Tudorel Toader, care a susținut până în pânzele albe modificările și care s-a făcut de râs girând modificări care nu corespund standardelor solicitate de statele civilizate”, a spus Alina Gorghiu.
„Aspectele sesizate se concretizează în câteva recomandări importante, cele mai importante fiind nevoia de reevaluare a acestui sistem de numire/revocare a procurorilor de rang înalt. Vin și cu sugestii cei de la Veneţia, inclusiv prin revizuirea unor prevederi din Constituție - vedem dacă va fi cazul sa apelăm la modificarea Constituției sau reușim să asigurăm echilibrul și reintroducerea preşedintelui și a CSM prin legi și nu va fi nevoie de modificarea Constituției - până la critici referitoare la răspunderea materială a magistraților sau la secţia speciala de la Parchetul General sau la schema de pensionare timpurie, care riscă să blocheze sistemul judiciar. Aceste aspecte criticate au fost enunțate în spațiul public de ani de zile”, a spus Gorghiu.
Comisia de la Veneţia a emis o opinie preliminară în legătură cu modificările la cele trei legi ale justiţiei din România și formulat o serie de recomandări, între care menţinerea rolului preşedintelui României şi al CSM în numirea/revocarea procurorilor de rang înalt, renunţarea la schema de pensionare anticipată a procurorilor, eliminarea sau redefinirea prevederilor care le permit procurorilor şefi să invalideze, ca neîntemeiate, soluţiile procurorilor.
Experţii Comisiei de la Veneţia consideră că noile prevederi ar putea conduce la o presiune excesivă asupra judecătorilor şi procurorilor, subminând independenţa sistemului judiciar şi a membrilor săi.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News