Live

Agerpres: Procurorii Lucian Onea şi Mircea Negulescu, sub control judiciar

Data publicării:
Foto: Inquam Photos / George Călin

Fostul şef al DNA Ploieşti Lucian Onea şi fostul procuror Mircea Negulescu vor fi puşi, miercuri, sub control judiciar de Parchetul General în dosarul în care sunt acuzaţi de participaţie improprie, sub forma complicităţii, la săvârşirea infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, scrie Agerpres citând surse judiciare.

Foto: Inquam Photos / George Călin

În luna mai, Parchetul General i-a pus sub urmărire penală pe Lucian Onea (foto) şi pe fostul procuror Mircea Negulescu, aceştia fiind acuzaţi că au constrâns o persoană să întocmească în fals o sesizare şi documente care au fost folosite drept probe în două dosare, precum şi în susţinerea/motivarea unei cereri de extrădare.

„Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează acte de urmărire penală faţă de suspecţii Negulescu Mircea şi Onea Lucian sub aspectul participaţiei improprii, sub forma complicităţii, la săvârşirea infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare (art. 52 rap. la art. 48 Cod penal rap. la art. 268 alin. 2 Cod penal)”, preciza atunci Parchetul General.

Potrivit anchetatorilor, în perioada aprilie - mai 2015, suspecţii Mircea Negulescu (la data săvârşirii faptelor procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti) şi Lucian Onea (procuror în cadrul DNA Ploieşti) ar fi determinat o persoană, prin constrângere, să întocmească în fals o sesizare şi documente care să susţină cele reclamate în conţinutul acesteia.

„Documentele falsificate au fost expediate Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti şi folosite drept probe în două dosare, precum şi în susţinerea/motivarea unei cereri de extrădare”, arăta Parchetul General.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Parchetul General s-a autosesizat după ce Șoșoacă a făcut propaganda legionară pe internet (Surse)

George Simion a mers la Parchetul General: „Am venit pentru a-mi cere telefonul înapoi”

George Simion a făcut circ la Parchetul General: a cerut să fie audiat și a amenințat cu greva foamei. Jandarmii l-au scos din clădire

George Simion, vizat în dosarul lui Silvestru Șoșoacă. Liderul AUR ar fi instigat la falsificarea listelor cu semnături

Partenerii noștri