Live

5 ani și 6 luni de închisoare pentru o angajată a CEC care a delapidat 1,7 milioane de euro

Data publicării:

O fostă angajată a CEC Bank - Agenţia Zlatna acuzată că a delapidat milioane de lei şi sute de mii de euro a fost condamnată luni de Curtea de Apel (CA) Alba Iulia la 5 ani şi 6 luni închisoare, după ce la Tribunalul Alba primise 3 ani de închisoare.

CA Alba Iulia a admis apelurile declarate de procurori şi partea civilă CEC Bank SA împotriva sentinţei penale pronunţate de Tribunalul Alba în noiembrie 2017, a desfiinţat în parte hotărârea atacată şi, în rejudecare, a majorat pedeapsa aplicată inculpatei.

Din pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare, instanţa a decis ca Elenei Meteşan, acuzată de săvârşirea infracţiunii de delapidare (185 acte materiale), să i se scadă durata reţinerii, arestării preventive şi a arestului la domiciliu, şi anume, cu începere din 9 septembrie 2016 până în 21 mai 2018.

„Obligă inculpata Meteşan Elena la plata către partea civilă CEC Bank SA Bucureşti a sumelor de 4.227.940.06 lei şi 235.981.21 euro sau echivalent în lei la data efectuării plăţii, cu dobânda legală calculată de la momentul despăgubirii clienţilor băncii, până la data achitării integrale a debitului”, se arată în minuta sentinţei.

Hotărârea CA Alba Iulia este definitivă. Considerentele care au stat la baza acestei decizii vor putea fi făcute publice după ce hotărârea va fi motivată, au menţionat reprezentanţii instanţei.

Iniţial, Meteşan a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorii, fiind condamnată de Tribunalul Alba la 3 ani de închisoare. În apel, CA Alba Iulia a desfiinţat respectiva sentinţă penală, iar femeia a fost trimisă din nou în judecată de procurori pentru delapidare cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată. Dosarul a ajuns din nou la Tribunalul Alba, care a condamnat-o, fără acord de recunoaştere, la aceeaşi pedeapsă dată şi prima dată - 3 ani de închisoare.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că inculpata, în calitate de funcţionar public-angajat în cadrul CEC Bank - Agenţia Zlatna în funcţia de ofiţer de cont, în perioada noiembrie 2005 - august 2016, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, şi-a însuşit mai multe sume de bani, constând atât în depuneri efectuate de clienţii băncii, cât şi în sume de bani remise de aceştia în vederea depunerii. Au fost astfel afectaţi 297 de clienţi, valoarea totală a prejudiciului ridicându-se la 6.321.886 de lei şi 273.744 de euro.

În ceea ce o priveşte pe sora acesteia, angajată la aceeaşi agenţie, Victoria Popa, s-a dispus disjungerea cauzei şi continuarea urmăririi penale cu privire la săvârşirea infracţiunii de delapidare, precum şi efectuarea de verificări cu privire la săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, menţionează sursa citată.

Sursa: Agerpres

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Sentință definitivă în cazul Mario Iorgulescu: noua condamnare este cu cinci ani mai mică decât pedeapsa anulată de Înalta Curte

Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy, condamnat definitiv pentru corupţie şi trafic de influenţă

Un locuitor din Crimeea a fost condamnat la 15 ani de închisoare. Ce acuzații i s-au adus

Dorian Popa a fost condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a fost prins drogat la volan

Partenerii noștri