28 de ani de închisoare pentru bărbatul care a ucis, vara trecută, doi bătrâni într-un apartament din Timișoara
Bărbatul care a omorât, anul trecut, doi bătrâni în apartamentul lor din Timișoara, a fost condamnat la 28 de ani și 4 luni de închisoare. Totodată, el va trebui să achite și daune morale de 200.000 de euro urmașilor. Când a comis crima, individul era drogat și a mers la victime pentru a le cere bani împrumut. A fost surprins în fapt chiar de nepotul victimelor. Decizia magistraților, scrie Tion.ro, nu este definitivă.
Dubla crimă a avut loc pe 27 iunie 2023, după ora 22:00, într-un bloc din Timișoara. Bărbatul de 38 de ani îi cunoștea pe cei doi bătrâni, de 75 și 78 de ani, și a mers să le ceară bani împrumut. În momentul în care a fost refuzat, individul a devenit violent și a început să-i lovească.
Când a văzut că una dintre victime și-a sunat un nepot pentru a cere ajutor, individul a luat un cuțit din bucătărie și i-a omorât pe amândoi. Apoi le-a furat telefoanele mobile, dar și 1.300 de lei găsiți în casă. A fost prins în flagrant de rudele venite în ajutor, dar a reușit să scape amenințând cu un cuțit.
După două zile de căutări, criminalul a fost prins în apropierea Gării de Nord din Timișoara. A fost arestat preventiv și trimis în judecată pentru omor calificat, dar și pentru tâlhărie.
În urmă cu două zile, judecătorii de la Tribunalul Timiș au dat o primă sentință în acest caz: 28 de ani și 4 luni de închisoare. Totodată, Alexandru Andrei Minda este obligat să le achite celor doi copii ai victimelor despăgubiri în valoare totală de 200.000 de euro.
Sentința dată pe 15 ianuarie 2024 nu este definitivă.
Editor : Izabela Zaharia
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News