#12 Zile până la Libertate: proiect de referendum cetățenesc cu mouse-ul și picioarele
"În doar #12 zile putem să îi demitem pe inamicii justiției Liviu Dragnea, V. Dăncilă, C.P. Tăriceanu - ba chiar întreg parlamentul. Pașnic și legal. Justiția e în genunchi, democrația e pe marginea prăpastiei, iar noi mai avem doar dreptul de a emigra. Vrem însă libertatea de a rămâne. Am găsit o soluție. Se autodeclanșează în prima miercuri după ce 100.000 confirmă interesul sau prezența aici", se arată în prezentarea demersului lansat de platforma Volt România.
Volt România se prezintă drept parte a Volt Europe, "o mișcare progresistă pan-europeană care reprezintă un mod nou de a face politică și care vrea sa aducă o reală schimbare tuturor cetățenilor Europei", lansată relativ recent.
Mai jos, textul integral:
I/III. Unde suntem? La capăt de drum. Fără justiție nu există democrație și libertate reală.
Suntem la capătul unui demers constant de 19 luni de destructurare a justiției independente condus de PSD, ALDE și aliații lor pasivi sau activi din parlament și din Guvern. Fără a fi perfectă, justiția eliberată de control politic a fost succesul cel mai vizibil al României post-aderare. Ca răspuns, demersul de azi include și depășește cu mult agenda din ianuarie-februarie 2017, succesul său este azi cvasi-complet iar ținta finală este un stat captiv în mâinile unei clase de hoți protejați de funcții publice (detalii aici, aici, aici și aici).
Liviu Dragnea poate oricând în aceste zile impune de facto un nou OUG 13. Chiar fără un OUG, filtrele despre care se presupune că mai pot controla pachetele legislative aflate încă pe parcurs s-au dovedit insuficiente, irelevante și ignorate anterior. Nu mai avem dreptul să ne facem iluzii. Ceea ce se decide astăzi este ce fel de stat vom fi. Să recapitulăm:
- Mecanismele legale de auto-reglare a procesului democratic funcționează insuficient sau deloc (CCR, Avocatul Poporului, etc)
- Mecanismele politice de corecție democratică sunt blocate, ignorate sau ineficiente (Opoziția, Președintele, familiile politice europene, etc).
- Mecanismele sociale de control sunt epuizate sau altfel împiedicate să fie parte a dezbaterii publice (demonstranții, mass-media, ONG-urile, etc)
- Mecanismele externe, opiniile instituțiilor europene cărora le-am devenit parte, ale partenerilor și aliaților noștri sunt ignorate (Comisia Europeană, Comisia de la Veneția, membrii UE&NATO).
Iar pe noi, cetățenii, această coaliție ne consideră irelevanți. Aproape explicit au pariat cu noi că nu putem rezista în stradă cât pot ei să ne ignore. Până acum, au câștigat. Vocea noastră nu mai are reprezentare instituțională, socială, politică. Și un set de măsuri explicit împotriva noastră, ne-legate de agenda alegerilor din 2016, ne sunt impuse. Am pierdut justiția; acum ne este furată democrația. Și fundamental, ultima țintă este libertatea de a trăi guvernați de reprezentanți aleși și mereu responsabili în fața noastră. Adică libertatea de a trăi demn.
II/III. De ce suntem aici? Ce am putea face? Miracole. Dacă înțelegem lecțiile anilor 2017 și 2018.
Din ianuarie 2017 am învățat împreună câteva lucruri:
- Furia cetățenească nu mai are relevanță dacă nu generează un rezultat tangibil: demisii, retrageri OUG, etc.
- Acțiunea civică nu ajunge să genereze rezultat dacă este reactivă, segmentată în evenimente mici, și ne-orientată spre cereri clar definite și larg acceptate.
- Acțiunea civică trebuie să fie imediată - cu ținte pe termen scurt (zile, săptămâni). Pe termen lung suntem tentați & mințiți să așteptăm următorul punct de inflexiune (o reacție a opoziției, o decizie a CCR, un referendum provocat de președinte, etc) și una câte una, fiecare dintre aceste momente s-au dovedit insuficiente/irelevante în a stopa asaltul asupra democrației.
- Acțiunea civică trebuie să fie graduală, să lase timp de reacție actorilor politici relevanți, dar și să aibă timp să genereze conștientizare în rândul cetățenilor.
Lecțiile lui 2017 și 2018 sunt pe alocuri amare. Însă lecția ultimelor decenii este că România e mereu capabilă de miracole - atunci când acțiunea reflectă voința majorității și când țintește o schimbare reală, chiar dacă / mai ales când pare că vrem imposibilul.
Pentru următorul efort, trebuie să acționăm legal, pașnic, gradual, dar ferm și implacabil pentru a pune coaliția aceasta să aleagă nu între interesul public și al lor, ci între a reprezenta interesul public și a fi chemați să își re-valideze mandatele la urne.
III/III. Concret, ce putem face acum? Mult. Îndeajuns încât să eliberăm justiția, pe noi înșine, și să ne salvăm democrația. Ba chiar să și renaștem. Totul pașnic și legal, dar ferm și implacabil. În doar 12 zile.
Suntem “singuri în fața infamiei”. Cine a mai rămas? Doar noi. Singuri.
Însă vestea bună este că doar noi contăm oricum. Doar noi, cetățenii, ar trebui să contăm.
Am tot zis că miza e deja “salvarea democrației”. Că nu mai e timp de vorbe ci doar de acțiune, că mai trebuie doar să spunem “no hai” și “mergem pana la capăt” de mai multe ori. Că altfel “rămânând în casa, ne așteptăm singuri transformarea în sclavi”. Că “vom fi în strada” pentru a apăra “statul de drept și ordinea constituțională”. Și că doar în stradă putem face acest întreg rău “istorie”. Ce înseamnă asta acum?
Epicentrul răului pare a fi un Guvern-marionetă prizonier lui Liviu Dragnea, însă fundamental este o majoritate parlamentară ai cărei membri pot acționa cu impunitate împotriva mandatelor pe care noi li le-am dat. În democrații mai așezate acest lucru este fie politic imposibil, fie legal rezolvabil permițând cetățenilor să decidă dacă revalidează sau nu mandatele acordate anterior (de ex. prin dizolvarea legislativului de către șeful statului).
Constituția noastră prevede explicit doar un mecanism slab de control al acestei situații în articolul 89 din Constituție - ce permite Președintelui să dizolve Parlamentul, dar într-un context absolut improbabil (demisia guvernului și dublu eșec în nominalizarea unui nou guvern în 60 de zile).
Exista însa un al doilea mecanism legal: autodizolvarea Parlamentului prin demisia individuală unilaterală a fiecăruia dintre membrii săi. Articolele 209 din Regulamentului Camerei Deputaților și 190 din Regulamentul Senatului o permit, în cazul Camerei chiar și în vacanță parlamentară și fără ședință publică (un notar sau un avocat sunt martori suficienți).
Pare imposibil? Nu e. Nici măcar nu e prea greu, castelul de cărți de joc e mai fragil decât pare. Dacă vom convinge opoziția să facă asta, am reușit pe jumătate (cine&cum și-ar putea justifica rămânerea?). Apoi cvorumul de 165 de deputați dispare dacă își mai dau demisia doar 4 din cei 168 deputați PSD + ALDE - sau doar unul, dacă ținem cont ca 3 parlamentari sunt ilegal în funcție. Repetăm: demisia unui singur deputat PSD sau ALDE e suficientă pentru a nega legitimitatea politică, administrativă sau legală a acestei majorități.
Dacă există vreo îndoială asupra voinței noastre, avem opțiunea declanșării de către Președinte, conform articolului 90 din Constituție, a unui referendum consultativ cu întrebarea “Doriți demisia actualului guvern, dizolvarea acestui Parlament și organizarea de alegeri anticipate?”. (În mod normal aceasta ar fi prima opțiune, însă e puțin probabil ca actuala majoritate să îi accepte și implementeze rezultatul, demisionând. Așa că alegem strada dintru-nceput.)
Cum putem obține aceste demisii? Mobilizându-ne într-o escaladare a activismului civic având ca opțiune finală în 12 zile greva generală și nesupunere civică pașnică extinsă. Refuzăm să recunoaștem acest guvern și această majoritate. Ori noi, ori ei. Ori sursa suveranității (noi), ori hoții ei vremelnici (ei). Ce mai avem de pierdut?
Sigur, demiterea parlamentului e o măsură radicală și nu trebuie decisă ușor; are un preț (mic) pentru fiecare dintre noi și un preț economic pentru întreaga țară. De aceea e bine să dăm acestei coaliții o șansă rezonabilă să se auto-corecteze. La început doar prin demiterea lui Liviu Dragnea, apoi adăugând zilnic la lista cererilor noastre pe ceilalți complici, proporțional cu continuarea deciziei de a ne ignora și cu escaladarea activismului civic. Și dacă după 12 zile aceste cereri nu au fost îndeplinite, atunci noi, țara, ne oprim: ori noi, ori ei. Organizăm singuri referendumul decizional instantaneu care ne este negat - oprindu-ne din a mai munci doar pentru ca ei să aibă ce fura.
12 zile le dau lor timp să se oprească; 12 zile ne dau nouă timp să ne organizăm.
Nu ar fi ușor, însă de data aceasta am acționa în unison, cu un calendar precis încă din prima zi, și cu un scop clar vizibil. Și am prelua noi inițiativa. Și, cel mai important, am da câteva lecții tuturor generațiilor viitoare de cetățeni și de politicieni: că nimeni nu e mai presus de lege, că suveranitatea nu încetează niciodată să aparțină celor guvernați, și că democrația e un act continuu și obligatoriu - nu opțional. Și că niciodată nu încetăm să fim liberi.
-------
PS. Noi credem că cele de mai sus sunt împărtășite de o majoritate a românilor. Coaliția și guvernul actual ar spune că nu. Așa că transferăm decizia cetățenilor. Postăm planul atașat online și se autodeclanșează în prima miercuri după ce a primit sprijin relevant (100.000 de “interesat/ă” sau “particip”, mai mult decât majoritatea inițiativelor similare). Deschis tuturor dar fără să necesite lideri, politicieni, sau negociere. Nu instigăm la nimic, ci gândim cu voce tare. Dacă gândim bine, avem un referendum instantaneu, un vot de blam dat cu mouse-ul, apoi cu picioarele cu care mergem în piață, apoi cu mâinile cu care ne oprim din lucru. Dacă gândim bine, avem mai mult decât o revoluție - avem o democrație. Și o țară liberă.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News