Live

Iohannis către noul ministru al Apărării, Nicolae Ciucă: „Aveți o sarcină foarte grea”

Data actualizării: Data publicării:
Foto: presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis a declarat, la preluare mandatului de ministru al Apărării de către Nicolae Ciucă, că acesta are o sarcină foarte grea la conducerea Ministerului, informează Mediafax.

„Ministerul Apărării și dumneavoastră toți aveți o sarcină specială, o sarcină foarte grea pe care împreună trebuie să o îndeplinim cu excelență. Securitatea națională trebuie garantată cu orice preț. Repet, cu orice preț, știți bine. Noi, toți împreună, dumneavoastră, cu conducerea Ministerului, cu Guvernul și cu mine trebuie să garantăm românilor securitatea națională”, a declarat președintele Iohannis.

„În CSAT am discutat și hotărât care vor fi programele de achiziții, de instruire și care va fi abordarea strategică a României pentru a garanta acest obiectiv vital pentru România, securitatea națională. Domnule ministru, știți bine care sunt prioritățile României în domeniul pe care îl veți gestiona”, a spus Iohannis.

Șeful statului a afirmat că Nicolae Ciucă este un bun cunoscător al problemelor din Ministerul Apărării și din domeniul securității naționale.

„Domnule ministru Ciucă, vă felicit pentru preluarea mandatului. Domnule general, sunteți probabil cel mai bun cunoscător al problemelor din acest Minister și a tuturor problemelor legate de securitatea națională. Mulțumesc domnule prim-ministru că ați cooptat un adevărat profesionist în echipa dumneavoastră guvernamentală. Domnule ministru Leș, vă mulțumesc pentru munca depusă în mandatul dumneavoastră", a declarat Klaus Iohannis.

Nou ministru al Apărării, Nicolae Ciucă, a declarat, la preluarea mandatului, că e conștient de responsabilitatea pe care o are.

„Să aveți încredere că suntem perfect conștienți, în primul rând, de responsabilitatea și tot ceea ce înseamnă parcursul de aici înainte, astfel încât să ne îndeplinim datoria pe care o avem, conferită prin Constituție și datoria prin care noi, militari și civili care lucrăm în Ministerul Apărării Naționale. Suntem educați, suntem formați încă din primele zile ale liceului militar și până când trecem în rezervă, avem o echipă care se bazează pe spiritul de camaraderie și încredere, echipă care se bazează pe tot ceea ce înseamnă dedicare profesională, spirit de sacrificiu”, a spus Nicolae Ciucă.

Editor web: M.L.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Traian Băsescu, apel pentru susținerea lui Lasconi. „Cel mai bine plasat candidat de dreapta poate intra în turul 2, cu o condiție”

Fenechiu spune că PNL nu l-a plătit pe Dani Mocanu pentru melodia despre Ciucă. Reacția manelistului

Dosar privind finanțarea panourilor pentru promovarea cărții lui Nicolae Ciucă. Precizările DNA și reacția liderului PNL

Nicolae Ciucă, despre retragerea lui Ludovic Orban din cursa pentru Cotroceni: Mie îmi pare foarte rău

Partenerii noștri