Live

Foto „Incident grav” pe aeroportul Otopeni luna trecută. Un Airbus cu aproape 270 de oameni la bord a lovit zece balize la decolare (raport)

Data actualizării: Data publicării:
Avionul Airbus 330 al companiei Turkish Airlines implicat în incidentul de pe 17 aprilie. Sursă foto: AIAS

Un avion Airbus 330 al companiei Turkish Airlines, cu aproape 270 de oameni la bord, a lovit luna trecută mai multe balize și a distrus un panou de marcaj la decolarea de pe aeroportul Otopeni. Aeronava a suferit avarii la trenul de aterizare, care au fost constatate după ce a aterizat la Istanbul. Incidentul este considerat ca fiind „grav”, potrivit unui raport preliminar al Autorității de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile (AIAS), care investighează cazul.

Incidentul a avut loc pe 17 aprilie și a implicat un avion Airbus A330-343E al companiei Turkish Airlines, cu 258 de pasageri și 10 membri ai echipajului la bord, care a decolat de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București (Otopeni) și a aterizat la Istanbul.

Potrivit raportului preliminar AIAS, publicat inițial de site-ul BoardingPass.ro, după îmbarcarea pasagerilor, aeronava a rulat și s-a aliniat pe pista 26L, de pe care a decolat la ora 22:32.

„Ulterior decolării aeronavei înmatriculată TC-LOC, pe timpul controlului stării pistei de decolare/aterizare, personalul care administrează suprafața de mișcare a constatat distrugerea unui număr de 10 balize marginale pe partea de Nord a pistei 26L precum și a unui panou de informare care indică ieșirea de pe calea de rulare G. De asemenea, a fost constatată și exfolierea unei porțiuni din acostamentul pistei, pe partea de Nord, pe lungimea zonei în care balizele au fost sparte”, se arată în raportul AIAS.

Distrugerile provocate pe pistă de aeronava Turkish Airlines. Sursă foto: AIAS

Avionul a aterizat la ora 23:27 pe aeroportul Istanbul, unde a fost pe una din căile de rulare „în urma raportării de către echipaj a unei probleme tehnice la trenul de aterizare față”.

„Administratorul AIHCB a procedat la înlocuirea imediată a balizelor sparte, fără a interfera cu traficul aerian, astfel încât deteriorarea suprafeței de mișcare să fie eliminată fără a fi nevoie de emiterea unui mesaj NOTAM pentru suspendarea operațiunilor aeriene de pe pista 26L”, mai precizează raportul preliminar întocmit de AIAS, în care incidentul este catalogat ca fiind „grav”. 

Potrivit raportului, pilotul avionului are 55 de ani, iar copilotul 44 de ani, ambii având licențele de zbor și certificatele medicale valabile. 

Încercuit cu roșu - pista 26L, unde a avut loc „incidentul grav” cu aeronava Turkish Airlines. Sursă foto: AIAS

Investigația accidentului este în curs de desfășurare, mai arată raportul preliminar AIAS, precizând că, „la finalizarea acesteia, concluziile și cauza probabilă a producerii evenimentului vor fi publicate în raportul final care va fi disponibil pe site-ul AIAS”.

Editor : Bogdan Păcurar

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Escrocherie în numele Aeroportului Otopeni. Anunțul a apărut pe o pagină de Facebook

Un elicopter care transporta personal medical s-a prăbuşit în centrul Rusiei. Toate cele patru persoane aflate la bord au murit

Un avion de vănătoare F-18 s-a prăbuşit în estul Spaniei. Pilotul nu a supravieţuit

Aeroportul Otopeni își modernizează aerul condiționat. Cât va cheltui numai pentru expertiza tehnică

Partenerii noștri