Live

Improvizațiile disperării. „Cușca anti-Javelin” a tanchistului rus și blindajul de lemn al camionului „Z”

Mihnea Lazăr Data actualizării: Data publicării:
Tanc al armatei ruse cu așa-numita „cușcă anti-Javelin” și camioane cu simbolul „Z” abandonate în Ucraina. Colaj foto: Twitter/Ukraine Weapons Tracker

Printre sutele de fotografii și înregistrări video apărute pe Internet în ultima lună, cu tehnică de luptă rusească distrusă în războiul din Ucraina, ies în evidență câteva imagini cu tancuri care au montate niște cuști de fier deasupra turelei. Poreclite „cuști anti-Javelin”, aceste improvizații rusești ar avea rolul, conform unor experți militari, de a combate inclusiv rachetele antitanc Javelin, care se caracterizează prin faptul că lovesc blindatele venind de deasupra și care au fost furnizate de SUA în număr mare ucrainenilor. În realitate, acește cuști s-au dovedit a fi complet inutile împotriva armelor antitanc de ultimă generație, arată o analiză The Economist. O astfel de „cușcă” ar putea detona prematur un proiectil înainte ca aceasta să lovească blindajul principal. Racheta Javelin are însă o dublă încărcătură, „în tandem”, al cărei scop este exact de a contracara astfel de măsuri defensive, informează publicația de specialitate Stars and Stripes. Alte imagini prezintă camioane cu deja celebrul simbol „Z” al invaziei ruse în Ucraina, care afișează un „blindaj” format din grinzi de lemn sau trunchiuri de copac.

Există în acest moment trei teorii referitoare la rolul „cuștilor antitanc” montate pe turelele tancurilor ruse din Ucraina, conform specialiștilor militari consultați de publicația Stars and Stripes.

Prima teorie: respectiva „cușcă” i-ar oferi o minimă protecție comandantului tancului împotriva dronelor kamikaze sau a munițiilor clasice lansate de alte drone.

În același timp, grilajul ar putea împiedica, teoretic, o rachetă antitanc să explodeze la impactul cu turela sau să provoace detonarea prematură a acesteia.

Tanc al armatei ruse, cu o „cușcă anti-Javelin”, la manevre militare în Belarus, februarie 2022. Foto: Profimedia Images

Problemă: Javelin este o rachetă cu dublă încărcătură de exploziv, numită „în tandem” și creată special pentru „a trece” de tipul de blindaj reactiv specific blindatelor ruse (caracterizat prin acele „cărămizi” montate pe turelă, încărcate cu exploziv și care au, teoretic, rolul, de a disipa energia rachetei, la impact).

Astfel, prima încărcătură explozivă a rachetei Javelin are rolul de a provoca detonarea blindajul reactiv (sau distrugerea, după caz, a cuștii metalice), în vreme ce a doua încărcătură, principală, lovește apoi blindajul principal.

În plus, conform informațiilor din surse deschise, racheta Javelin este capabilă să penetreze 800 de milimetri de blindaj din oțel omogen laminat.

Militari ucraineni lansează o rachetă antitanc americană Javelin. Foto: Profimedia Images

A doua teorie: improvizația s-ar putea dovedi eficientă, în mediul urban, împotriva rachetelor antitanc clasice (AG-7, cu o singură încărcătură explozivă și capabilă să penetreze 300 de milimetri de oțel), trase de apărătorii ucraineni situați pe acoperișurile clădirilor - o tactică des întâlnită în luptele de stradă.

Problemă: un fost ofițer britanic de tancuri a explicat pentru The Economist că acest avantaj teoretic (montarea cuștii) vine la pachet cu un dezavantaj practic: tancul nu mai poate folosi în acest caz mitraliera sa principală, grea, montată pe turelă, pentru a răspunde cu foc.

Tanc rusesc distrus și abandonat pe marginea unui drum în zona Lugansk. Foto: Profimedia Images

O a treia teorie: de acest cadru metalic s-ar putea atașa o plasă specială de camuflaj care ar reduce semnătura termică a tancului, în condițiile în care racheta Javelin se folosește de un senzor în infraroșu pentru detectarea, achiziția și lovirea țintelor.

Problemă: Teoria nu explică însă de ce astfel de cuști nu sunt montate și deasupra motorului tancului - sursa principală de căldură după care se ghidează aceste rachete.

Cert este că, judecând din imaginile cu tancuri ale armatei ruse distruse până acum în Ucraina, aceste cuști s-au dovedit a fi, până acum, complet inutile.

În plus, cuștile montate pe turele creează două probleme suplimentare: tancurile devin mai grele și mai ușor de observat.

Alte fotografii apărute pe rețelele de socializare prezintă camioane militare rusești distruse sau capturate de ucraineni care afișează un „blindaj” alcătuit din grinzi de lemn sau trunchiuri de copac atașate de capota mașinilor, cel mai probabil pentru a proteja blocul motor și partea frontală a camionului de tirurile armelor ușoare.

Armata rusă a înregistrat pierderi colosale în Ucraina. „Astfel de pierderi afectează grav moralul și voința de a lupta”

Conform ultimului bilanț publicat de ministerul ucrainean al Apărării, Kievul susține că 14.000 de militari ruși au fost uciși după o lună de conflict și 444 de tancuri și 1.435 de vehicule de luptă au fost distruse. Cifrele nu au fost confirmate de Rusia și nici de alte surse independente.

În același timp, surse din serviciile de informații ale SUA, citate de New York Times, estimează că Rusia a pierdut peste 7.000 de militari, după trei săptămâni de război.

Analiștii americani au ajuns la această estimare din combinarea singurelor informaţii comunicate oficial de Moscova (498 de militari uciși raportați în singurul bilanț de până acum, publicat pe 2 martie), cu cifrele raportate de ucraineni și analiza fotografiilor și imaginilor confirmate care prezintă vehicule sau blindate ruse distruse.

Așa-numitele „cuști antitanc” nu sunt ceva nou: astfel de sisteme defensive au fost folosite în ultimii 20 de ani inclusiv pentru a proteja blindatele americane în Irak sau Afganistan. Denumite „slat armor” (în engleză), ele sunt mai degrabă eficiente împotriva rachetelor antitanc clasice (AG-7), prevăzute cu focos de impact. În schimb, rachetele antitanc de tip Javelin, nu au un astfel de focos, iar acest tip de „grilaj” nu are niciun efect împotriva unor astfel de arme moderne, au arătat experții militari consultați de publicațiile citate.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce șanse are Europa să prevină colapsul Ucrainei, dacă SUA se retrag din joc, odată cu revenirea lui Donald Trump

Ceartă între Zelenski și Fico: Slovacia amenință că taie livrările de curent către Kiev, dacă Ucraina oprește tranzitul gazelor rusești

Replica dură a lui Zelenski la „provocarea” lui Putin: „Un tâmpit”

Soldații nord-coreeni luptă ca în Primul Război Mondial, spune un expert militar. Ce vrea Putin să demonstreze, de fapt

Partenerii noștri