Live

HARTĂ Cod galben de inundaţii în 14 judeţe. Avertismentul hidrologilor

Data actualizării: Data publicării:
Hidrologii au instituit cod galben de viituri pentru râuri din mai multe bazine hidrografice. Foto: Shutterstock

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis duminică un Cod galben de inundaţii pentru râuri din 14 judeţe, aferente bazinelor hidrografice Someşul Mare, Mureş, Olt, Siret şi Bahlui, atenţionarea fiind valabilă până luni dimineaţa.

Potrivit hidrologilor, în perioada 9 iunie, ora 12:00 - 10 iunie, ora 9:00, ca urmare a precipitaţiilor prognozate şi propagării se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi depăşiri ale Cotelor de Atenţie, pe râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mare - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţelul Bistriţa Năsăud), Mureş - bazin amonte S.H. Topliţa şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Topliţa - amonte confluenţă cu râul Arieş (judeţele: Harghita, Mureş şi Bistriţa Năsăud), Târnava Mică - bazin amonte S.H. Târnăveni (judeţele: Harghita şi Mureş), Târnava Mare - bazin amonte S.H. Odorheiu Secuiesc şi afluenţii aferenţi sectorulu aval S.H. Odorheiu Secuiesc - amonte S.H. Mediaş (judeţele: Harghita, Mureş, Braşov şi Sibiu), Olt - bazin amonte S.H. Micfalău (judeţele: Harghita şi Covasna), Homorod (afluent al râului Olt) - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Harghita şi Braşov), Bistriţa - bazin amonte S.H. Cârlibaba şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Cârlibaba (judeţele: Suceava, Harghita, Neamţ şi Bacău), Moldova - bazin amonte S.H. Câmpulung Moldovenesc şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Câmpulung Moldovenesc (judeţele: Suceava şi Neamţ), Trotuş - bazin amonte S.H. Ghimeş Făget şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Ghimeş Făget (judeţele: Harghita, Bacău, Neamţ, Covasna şi Vrancea), Bârlad - bazin amonte S.H. Negreşti şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Negreşti (judeţele: Neamţ, Vaslui, Iaşi, Galaţi, Bacău şi Vrancea), Siret - afluenţii mici aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Suceava - amonte confluenţă cu râul Trotuş (judeţele: Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Bacău şi Vrancea), Bahlui - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Botoşani şi Iaşi).

Atenţionarea hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din judeţele: Mureş, Harghita, Neamţ, Bacău, Iaşi şi Vaslui.

Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce mai ales pe afluenţii de grad inferior ai râurilor menţionate.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Imagini apocaliptice. Cel mai puternic ciclon din 1934 a lovit teritoriul francez Mayotte. Numărul morților, necunoscut

Cel puțin 10 persoane au murit în inundațiile devastatoare din Indonezia

Furtuna Bora a făcut prăpăd pe insula grecească Rodos. Imagini ca la inundațiile din Spania

Fenomene meteo extreme în Indonezia: zeci de morți și victime prinse sub dărâmături. Alte țări afectate de inundații

Partenerii noștri