Live

Guvernul a aprobat 7.880 de posturi noi la Ministerul de Interne. Cărbunaru: „Nu vorbim despre angajări”

Data publicării:
Polițist în trafic. Foto: Profimedia Images

Guvernul a aprobat suplimentarea posturilor din cadrul Ministerului de Interne cu 7.880. Cele mai multe, peste 5.600, sunt în cadrul Poliției, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru. Acesta a subliniat însă că nu vor fi făcute de 7.880 de angajări.

El a precizat că noile posturi nu implică, în acest moment, eforturi bugetare suplimentare, potrivit Agerpres.

Sunt posturi necesare pentru a redimensiona structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări, Poliţia Română, Poliţia de Frontieră, Direcţia Generală de Paşapoarte, Jandarmeria Română. Sunt structuri care au nevoie de mai multe posturi. Cei de la Imigrări gestionează valul de refugiaţi care au intrat în România, dar sunt, de asemenea, posturi necesare şi pentru a gestiona situaţiile speciale pe care Poliţia le are în grijă, structuri specializate pentru căutarea persoanelor dispărute sau operaţionalizarea sistemului informatic de monitorizare electronică, a explicat Cărbunaru.

El a adăugat că măsura adoptată vizează organizarea şi configurarea organigramei MAI.

Nu este un anunţ privind angajări pe care să le facă Ministerul de Interne, este un anunţ care vizează organizarea şi configurarea organigramei ministerului, este vorba despre posturi şi nu despre oameni. Nu vorbim despre angajări, 7.880 de angajări, ci de posturi în organigrama acestui minister. E o formă de organizare, nu este un anunţ de angajare, a spus Dan Cărbunaru.

Potrivit acestuia, Executivul a aprobat şi uniformizarea normei de hrană în cadrul MAI în cazul anumitor categorii de personal.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Guvernul a prelungit amnistia fiscală până pe 19 decembrie. Măsurile luate de Executiv privind acciza la băuturile alcoolice

Marcel Ciolacu: Prelungim plafonarea preţurilor la energie şi gaze ca să protejăm cetăţenii vulnerabili

Guvernul aprobă un memorandum pentru lansarea proiectului „Drona Românească”. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu

Un bărbat din Las Vegas a fost ucis de poliție în propria casă, după ce a sunat la numărul de urgență pentru a cere ajutor

Partenerii noștri