Live

Guvern: Adoptarea Foii de Parcurs, o etapă-cheie în procesul de alăturare a României la OCDE

Data publicării:
Foto: Nicolae Ionel Ciucă/ Facebook

Guvernul salută adoptarea Foii de Parcurs pentru Aderare (Accession Roadmap) a României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, în cadrul sesiunii de final a reuniunii ministeriale a Consiliului OCDE de vineri. Potrivit unui comunicat de presă al Executivului, Foaia de Parcurs fixează termenii, condiţiile şi etapele procesului de aderare a României la Organizaţie şi urmăreşte alinierea legislaţiei, politicilor şi practicilor interne cu cele ale OCDE.

"Documentul menţionează comitetele sectoriale care vor evalua conformitatea cu legislaţia şi practicile OCDE, principiile care vor ghida activitatea acestora, precum şi maniera în care se vor desfăşura discuţiile de aderare cu autorităţile române. Foaia de Parcurs accentuează importanţa valorilor comune, a viziunii şi a priorităţilor împărtăşite cu Organizaţia, ca elemente esenţiale pe întreaga durată a procesului de aderare, inclusiv în etapa finală a obţinerii statutului de membru OCDE. Adoptarea Foii de Parcurs reprezintă o etapă-cheie în procesul de alăturare a României la OCDE, un obiectiv important al politicii noastre externe, care consolidează perspectiva continuării pe o traiectorie a progresului şi dezvoltării economice", se arată în comunicat.

Citat în comunicat, premierul Nicolae Ciucă a afirmat că adoptarea Foii de Parcurs pentru aderarea României la OCDE reprezintă un semnal încurajator şi o recunoaştere a potenţialului ţării noastre de convergenţă cu statele cu economii consolidate.

"Acest document de orientare privind obiectivele sectoriale şi criteriile pe care România le va avea de îndeplinit ne oferă o imagine clară şi obiectivă a direcţiilor în care trebuie să ne îndreptăm eforturile pentru succesul discuţiilor de aderare. Avem ca obiectiv implementarea celor mai bune practici şi standarde OCDE, cu atât mai mult cu cât ele converg sau sunt complementare celor pe care România şi le-a asumat deja prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi pot contribui la îndeplinirea programului de guvernare", a declarat premierul Ciucă.

Premierul salută totodată adoptarea, în cadrul aceleiaşi reuniuni ministeriale a Consiliului OCDE din 9-10 iunie 2022, a unei serii de Recomandări în domenii esenţiale pentru dezvoltarea economică şi socială, precum politica pentru întreprinderi mici şi mijlocii, oportunităţi mai bune pentru tineri, combaterea infracţiunilor fiscale sau dezvoltare durabilă.

"România s-a alăturat la rândul său Recomandărilor respective, printr-un proces de coordonare inter-instituţională facilitat de Ministerul Afacerilor Externe", se mai spune în comunicat.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Blocaj în negocierile pentru Guvern. PNL insistă să ia Dezvoltarea, UDMR nu cedează

Nicușor Dan: Suntem în mijlocul unei crize sociale. Nu ne permitem încă câteva luni de instabilitate

PSD insistă ca Ciolacu să rămână premier și în viitorul Executiv. Paul Stănescu: „Încerc să-l conving.” Cum arată acum noul Guvern

Premierul ungar Viktor Orban, primit de Marcel Ciolacu, la Guvern. Cei doi au discutat despre avantajele aderării României la Schengen

Partenerii noștri