Ghinea: PNRR e închis, am trimis documentele legale la Bruxelles. Va fi aprobat luna aceasta
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a finalizat documentele legale ale PNRR şi le-a trimis vineri seară la Comisia Europeană, în contextul în care acestea trebuiau finalizate şi trimise de România în această săptămână pentru ca PNRR să rămână în calendarul actual de aprobare pentru septembrie, a transmis ministrul de resort, Cristian Ghinea, pe Facebook. Potrivit acestuia, vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene, Margrethe Vestager, s-a interesat dacă România mai are Guvern și dacă poate termina documentele pentru PNRR.
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a subliniat că în această săptămână, în timp ce liderii USR-PLUS şi ai PNL tratau în principal pe criza politică actuală, el a ignorat conflictul politic şi s-a concentrat, împreună cu oficiali din MIPE şi din diverse ministere, pe finalizarea documentelor legale ale PNRR, având în vedere că nerespectarea calendarului agreat cu UE pentru transmiterea planului ar fi blocat aprobarea în luna septembrie a PNRR de Comisia Europeană.
„Săptămâna asta a fost perioada cheie pentru finalizarea PNRR. Acum, nu ştiu care dintre detaliile acestei crize politice se vor ţine minte peste un an-doi, dar PNRR este programul de guvernare + bugetare + bani pentru următorii 6 ani, aşa că vom tot vorbi despre el. În plină criză politică, am considerat că trebuie să finalizez. Calendarul e cel anunţat în iunie: aprobare în septembrie în Comisie, în octombrie în Consiliu. Negocierile din iunie - iulie trebuiau în august să fie incluse în cele 15 componente ale PNRR. Am făcut asta până pe 23 august, de atunci încoace am lucrat cu Comisia la documentele legale. Asta înseamnă că din miile de pagini în română fiecare componentă devine un rezumat în engleză (axat pe un ) + un tabel cu milestone şi targets, împărţite pe fiecare şase luni până în 2026. Adică ce va face statul român - zeci de legi, sute de reforme şi de investiţii. Aceste documente legale trebuiau terminate săptămâna asta pentru ca PNRR să intre în consultarea interservice necesară înainte de Colegiul Comisarilor care va aproba planul", a explicat Cristian Ghinea, potrivit Agerpres.
PNRR urmează să fie aprobat luna aceasta
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a menţionat că respectarea calendarului finalizării şi transmiterii documentelor legale ale PNRR de către România ar face ca Comisia Europeană să aprobe documentul în această lună, într-o zi pe care nu o poate face publică.
„Ungaria are planul blocat - e aproape cert că anul ăsta nu e aprobat. Bulgaria încă nu l-a trimis oficial pentru că e din criză în criză. Am negociat tot calendarul, toţi paşii, toate diferenţele. Dacă ieşim din calendarul ăsta nu e clar când reintrăm. Nu suntem ultima ţară fără plan cum sună calomnia, mai sunt încă opt în urma noastră. Dar nu avem de ce să nu terminăm. (...) Dacă ne ţinem de acest calendar, planul poate fi aprobat pe XX septembrie (data nu este info publică), cum am negociat”, a scris Cristian Ghinea.
Acesta a precizat că a lucrat cu reprezentanţii MIPE şi ai altor ministere la finalizarea PNRR inclusiv în timpul şedinţei de Guvern de vineri după-amiaza, la care nu a participat pentru a putea finaliza PNRR.
Ghinea: Vestager mă întreabă dacă mai avem guvern
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a afirmat că tot în seara de vineri, vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene, Margrethe Vestager, a discutat cu el, întrebându-l dacă va finaliza documentele legale ale PNRR în timp util şi dacă România mai are Guvern.
„Vestager mă întreabă dacă mai avem guvern, dacă suntem aici şi dacă terminăm. Îi zic că da, sunt aici ca soldatul japonez. Râde”, a transmis Cristian Ghinea.
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a adăugat că documentele legale ale PNRR au fost trimise de la MIPE către Comisia Europeană vineri seară la ora 20:10.
„Ora 20.10. Send. Documentele legale sunt trimise şi agreate. (...) Acum PNRR e închis. Dacă nu suntem complet idioţi/nu redeschidem săptămâna viitoare, va fi aprobat în septembrie. As promised”, a conchis Ghinea.
Editor : I.C
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News