Live

Gândul.ro: Ion Rădoi a oprit metroul pentru că iubita lui ar fi rămas fără spații comerciale

Data actualizării: Data publicării:
Elena Minea și Ion Rădoi. Foto: Gândul.ro

Lider sindical Ion Rădoi, președinte USLM (Unitatea Sindicatul Liber Metrou), ar fi oprit circulația de la metrou, pe 26 martie, deoarece iubita lui, Elena Claudia Minea, controlează mai multe spații comerciale din stațiile de metrou, scrie Gândul.ro.

Metrorex a notificat, pe 25 martie, firma care administrează spaţiile comerciale de la metrou ca, în regim de urgenţă, să fie eliberate şi predate către administratorul reţelei de transport subteran toate spaţiile comerciale amplasate în incinta staţiilor până la data de 2 aprilie. A doua zi după notificare, de la primele ore, ușile la metrou erau încuiate iar sute de mii de oameni nu au putut circula și s-au îngrămădit la transportul de suprafață.

Acuzat de prim-ministru și ministrul transporturilor că a declanșat „protestul ilegal” deoarece ar rămâne fără „sinecuri”, Ion Rădoi a spus că protestul spontan ar avea legătură de fapt cu drepturile salariale. Potrivit ziare.com, sindicatul controlat de liderul Ion Rădoi, în funcție de peste 20 de ani, deține în proporție de 100% firma Sindomet Servcom SRL, care a avut contracte cu Metrorex pentru spațiile comerciale și pentru spațiile de publicitate.

Însă, potrivit Gândul.ro, Ion Rădoi ar fi direct interesat ca aceste spații comerciale să nu fie eliberate. Elena Claudia Minea, iubita sindicalistului, este acționar și administrator la patru firme care dețin contracte de închiriere a unor spații comerciale din stațiile de metrou.

Aceasta este asociată cu Iulian Adina Mihale, care este acționar și/sau administrator la alte trei firme, care la rândul lor dețin spații comerciale la metrou. În total, cele două ar controla 14 spații comerciale. Citiți detaliile pe Gândul.ro.

Editor : G.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Incident grav la metrou. Circulație afectată între staţiile Gara de Nord 1 - Obor şi Dristor 2 –Iancului, din cauza unei şine rupte

La Salonic se inaugurează sâmbătă metroul, după 20 de ani de așteptare și multe descoperiri arheologice. Unele vor fi expuse

Alte două trenuri de metrou Metropolis vor ajunge la București. Ele vor fi testate intensiv, apoi repartizate Magistralei 5

Grevă la metrou. Ce spune șefa Metrorex despre riscul ca angajații să oprească lucrul

Partenerii noștri