Live

Florin Cîţu: În sectorul public nu cred că mai există un salariu minim. De aici ar trebui să începem

Data publicării:
Premierul Florin Cîțu. Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Premierul Florin Cîţu spune că, în sectorul public, nu mai există un salariul minim și că sporurile sunt acordate doar pentru că oamenii „apar la locul de muncă”. Premierul adaugă că în noua lege a salarizării, veniturile vor fi acordate în funcție de performanță.

„Am spus că în aceşti patru ani de zile veniturile în sectorul public s-au dublat, cifrele sunt reale. Gândiţi-vă că în 2016 se cheltuiau 53 de miliarde de lei cu personalul bugetar, astăzi se cheltuiesc 110 miliarde de lei. Dintre aceste 110 miliarde de lei, 27 aproape sunt sporuri. Nu ar fi o problemă dacă aceste sporuri ar merge la oameni care şi-au făcut treaba şi peste, din păcate, aceste sporuri sunt date doar pentru că tu apari la locul de muncă, 99% dintre ei”, a spus Cîţu la B1 TV, potrivit Agerpres.

El a adăugat că noua lege a salarizării va stabili indici de performanţă pentru sectorul public.

„Venim cu o lege a salarizării nouă. Acolo se va lucra la modul în care vor fi distribuiţi aceşti bani. Aceşti 110 miliarde de lei vor fi distribuiţi pe criterii de performanţă. Oamenii vor avea indicatori de performanţă pe care îi vom face împreună cu companii, de multe ori va trebui să luăm companii din sectorul privat care să ne ajute să definim aceşti indicatori şi oamenii vor fi remuneraţi în funcţie de performanţe. Cred că în sectorul bugetar sunt oameni buni care trebuie premiaţi”, a adăugat premierul.

El a mai spus că nu mai există salariu minim în sectorul public, acesta fiind, în opinia sa, un reper în evaluarea veniturilor în zona bugetară.

„În sectorul public nu cred că mai există un salariu minim. Nu cred că mai găseşti salariu minim în sectorul public. De aici ar trebui să începem”, a spus Cîţu.

Întrebat dacă este „în război” cu sindicatele, premierul a răspuns: „Sindicatele sunt în război cu mine, Nu, eu vreau doar transparenţă”.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Marcel Ciolacu: Putem face pasul final spre majorarea salariului minim, la 4050 de lei, din 1 ianuarie

Klaus Iohannis a promulgat legea privind salariul minim european

Sindicaliștii acuză Guvernul că pregătește „pe ascuns un plan de austeritate” și că vrea să înghețe salariul minim brut pe țară

Salariul minim brut pe economie va crește la 4.050 de lei de la 1 ianuarie 2025, anunță Marcel Ciolacu

Partenerii noștri