Live

Fiul ministrului Carmen Dan, bătut într-o discotecă, după ce i-ar fi cerut DJ-ului să schimbe manelele

Data publicării:

Polițiștii și procurorii din Teleorman fac anchetă după ce fiul ministrului de Interne, Carmen Dan, ar fi fost bătut într-o discotecă din Butești, o localitate aflată la 15 kilometri de Videle. Conflictul pare că a pornit din cauza muzicii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Conflictul a avut loc la începutul lunii aprilie, când Darius Dan, fiul ministrului de Interne, Carmen Dan, ar fi cerut, în discoteca din Butești, să fie schimbată muzica.

Un martor la incident a povestit, pentru corespondentul MEDIAFAX, că cei care l-au bătut pe băiat nu ar fi știut că acesta este fiul lui Carmen Dan.

„E o discotecă pe care Darius o frecventează. El a vrut să schimbe muzica la DJ, că nu i-a plăcut muzica. În discoteca respectivă, iubitorii de manele fac cel mai mare consum. DJ-ul știa cine este el, că e băiatul lui Carmen Dan și restul clienților au fost revoltați. Evident, clienții nu știau cine e Darius. Și unul dintre ei s-a enervat și s-a dus și l-a <compostat> direct, n-a mai stat la discuții. Patronii știau cine este, l-au luat pe Darius, l-au ascuns în bucătărie, apoi au spus găștii de clienți deranjați de Darius că el e fiul ministrului de Interne. S-au panicat când au auzit. La vreo două ore a venit poliția de la Videle, apoi cea de la Alexandria, care a luat probele de pe camere”, a spus martorul.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Teleorman, Teodora Dragole, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că există o anchetă în desfășurare după incidentul violent petrecut în localitatea Butești, verificările fiind supravegheata de procuror.

„Am identificat o infracțiune de lovire în noaptea de 6 spre 7 aprilie. Polițiștii din cadrul secției de Poliție Rurală Poeni au fost sesizați direct, printr-o plângere a unui tânăr din Videle care a semnalat că în noaptea de 6 spre 7 aprilie că în timp ce se afla în incinta unei societăți comerciale din satul Butești ar fi fost agresat fizic de către un tânăr din localitate. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire și alte violențe și în continuare se efectuează cercetări", a declarat Dragole.

Aceasta susține că victima, respectiv Darius Dan, a făcut plângerea abia a doua zi după scandal, la Poliția Rurală Poeni.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Carmen Dan, martor în dosarul fișelor medicale false pentru permise de conducere

Rusia este „principalul inamic” al Franţei, afirmă ministrul de Interne francez

Cătălin Predoiu: Lupta cu drogurile și interlopii va dura ani de zile. Poliția Română o va duce la capăt

Austria își menține veto privind aderarea României și Bulgariei la Schengen cu granițele terestre: „O includere completă ar fi greșită”

Partenerii noștri