Fetița agresată la Iaşi în 2016 l-a recunoscut în poze pe olandezul Johannes Visscher
Mama fetiţei agresate la Iaşi în 2016 spune că fiica ei l-a recunoscut în poze pe olandezul Johannes Visscher. Fetiţa a fost chemată joi la Poliţie, după ce cazul ei a apărut în presă, informează MEDIAFAX.
Mama fetiţei agresate la Iaşi în 2016 a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că joi a fost la Protecţia Copilului şi la Poliţie cu fata.
„Cu un psiholog de faţă şi cu mine i-au arătat mai multe poze", a declarat femeia.
Întrebată dacă l-a recunoscut şi l-a identificat pe olandezul Johannes Visscher, mama fetei a spus că da.
Surse din DGASPC Iaşi au confirmat, pentru MEDIAFAX, informaţia.
Parchetul General a preluat, joi, un dosar din 2016, de la Iaşi în care o fetiţă ar fi fost agresată sexual de un bărbat, iar primele indicii ale anchetatorilor arată că făptaşul ar fi tot olandezul care ar fi ucis-o pe Adriana, minora de 11 ani din Dâmboviţa. La acel moment, fetiţa avea 8 ani.
Imaginile cu posibilul agresor al fetiţei din Iaşi, care pare a fi olandezul din cazul Dâmboviţa, au fost transmise în spaţiul public în anul 2018, pentru a cere sprijin din partea populaţiei în identificarea bărbatului, deşi dosarul penal de agresiune sexuală a fost deschis în 2016.
După ce a apăsut suspiciunea că olandezul care ar fi ucis-o pe fetiţa din Dâmboviţa a agresat sexual, în 2016, o altă fetiţă, la Iaşi, conducerea Poliţiei Române a cerut reanalizarea tuturor dosarelor penale înregistrate cu autor necunoscut.
Editor web: Vlad Mironescu
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News