Live

Femeia declarată „decedată” care s-a trezit în sicriu a murit după o săptămână

Data actualizării: Data publicării:
Rudele bătrânei au rămas șocate când au constatat că femeia era în viață. Sursă: captură Twitter

Bella Montoya, o femeie în vârstă de 76 de ani, din Ecuador, care s-a trezit în sicriu, a murit șapte zile mai târziu din cauza unui accident vascular cerebral ischemic, scrie The Guardian.

Femeia era internată la terapie intensivă, fiind sub „supraveghere permanentă”, când a suferit accidentul cerebral care i-a fost fatal, potrivit Ministerului Sănătății din Ecuador.  

Bella Montoya, o fostă asistentă medicală, fusese declarată decedată și săptămâna trecută, dar s-a trezit în sicriu și a început să bată, în timp ce familia se pregătea să o înmormânteze. Incidentul a avut loc pe 9 iunie, la o casă de pompe funebre din Babahoyo, la aproximativ 208 kilometri sud-vest de Quito, după ce femeia a stat cinci ore în sicriu. 

Gilberto Barbera Montoya, fiul femeii, a declarat că nu a primit încă niciun raport de la autorități cu privire la explicația medicală a ceea ce s-a întâmplat și a avertizat că lucrurile „nu vor rămâne așa”.  Bărbatul a precizat că o soră a femeii decedate s-a plâns oficial de acest incident, căutând să-l identifice pe medicul care a declarat-o moartă de la început.

Un comitet tehnic a fost format pentru a analiza modul în care spitalul eliberează certificatele de deces, a declarat săptămâna trecută Ministerul Sănătăţii din Ecuador. 

Acum, trupul neînsuflețit al celei care a fost Bella Montoya s-a întors la aceeași casă de pompe funebre unde a avut loc incidentul de săptămâna trecută. Fiul femeii a transmis că mama sa va fi înmormântată într-un cimitir public.

Editor : M.D.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ecuadorul rămâne fără curent electric pe întreg teritoriul țării. Seceta gravă a afectat barajele hidroelectrice

Directoarea celei mai mari închisori din Ecuador a fost ucisă. Este al doilea șef de penitenciar asasinat în mai puţin de 10 zile

UPDATE Patru bărbaţi au murit după ce au căzut într-un bazin de decantare din curtea unei fabrici de brânzeturi

O țară întreagă a rămas fără curent electric timp de mai multe ore. 18 milioane de oameni au fost afectați

Partenerii noștri