Live

Fântână arteziană muzicală de 60.000 de euro la Spitalul Județean Suceava. Managerii spun că are scop terapeutic

Data publicării:
FOTO: Monitorul de Suceava

O fântână arteziană în valoare de 60.000 de euro, cu jocuri de lumini şi muzică terapeutică, a fost amenajată în faţa spitalului din Suceava. Investiţia s-a realizat din taxa de parcare percepută de unitatea medicală, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În faţa Spitalului de Urgenţă din Suceava a fost amenajată o fântână arteziană în valoare de 60.000 de euro, cu jocuri de lumini şi muzică terapeutică, investiţia fiind realizată din taxa de parcare percepută de spital.

Proiectul a fost început în anul 2012 beneficiarul fiind Consiliul Judeţean Suceava, ca proprietar al terenului pe care a fost construită fântâna, însă au existat mai multe probleme cu constructorul şi în cele din urmă, după procese, lucrarea nu s-a mai finalizat.

Anul acesta conducerea spitalului a reuşit să preia spaţiul în administrare şi să amenajeze fântâna arteziană.

„Noi ne-am dorit mult ca această fântână arteziană să fie finalizată, dar nu am putut interveni până acum. Am găsit ca sursă de finanţare taxa de parcare, care nu a fost instituită cu acest scop, ci cu scopul de a face ordine în curtea instituţiei. Taxa a fost corect încasată şi evidenţiată şi am decis ca resursele care vin de la oameni să fie folosite tot în interesul oamenilor - se fac lucrările de amenajare a curţii, curăţenie, lucrările deszăpezire iar fântâna este parte din aceste lucrări făcute pentru oameni. Ea are rol terapeutic, estetic şi de bun gust. Ţinem să fim un spital prietenios iar fântâna arteziană nu este vârful de lance al investiţiilor din spital, este un apendice al infrastructurii şi dotării spitalului. (...) Ne interesează foarte mult şi arealul spitalului, dar din păcate nu toţi furnizorii sunt de cuvânt. Am pregătit locul pentru băncuţe şi la sfârşitul acestei săptămâni acestea urmează să fie montate. Nu am început şi nu am terminat cu această fântână arteziană modernizările la spitalul din Suceava. Am investit foarte mult în infrastructură, în aparatură medicală, vrem să dăm o altă perspectivă, o altă imagine spitalelor din România şi sunt bucuros că am reuşit să o finalizăm”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, managerul Spitalului de Urgenţă Suceava, Vasile Rîmbu.

Fântâna arteziană are scop terapeutic şi de ea se pot bucura atât pacienţii cât şi oamenii care ies la plimbare în oraş şi vor să se relaxeze.

Fântâna va funcţiona în fiecare zi, seara, între orele 18:00 și 22:00.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Scholz consideră Ucraina „viitoare membră UE” și îndeamnă companiile germane să investească în țara aflată în război

Un băiat de 14 ani este în comă, după ce s-a electrocutat pe un vagon de tren

Doi copii cu vârste de 1 an și 3 ani au murit după ce casa le-a fost mistuită de un incendiu

Nicuşor Dan doreşte majorarea taxelor locale, însă numai dacă banii ajung la Primăria Capitalei pentru investiţii

Partenerii noștri