Live

Fake news despre sisteme HIMARS și Gepard românești care se îndreaptă spre Republica Moldova. Precizările MApN

Data actualizării: Data publicării:
Sursă foto: MApN

Ministerul Apărării Naționale semnalează apariția unei știri false (fake news) în mediul online, privind o așa-zisă „relocare” recentă a unor sisteme de apărare antiaeriană din dotarea Armatei României către frontiera cu Republica Moldova. În realitate, imaginile folosite pentru propagarea fake news-ului sunt de la pregătirea paradei militare de 1 Decembrie anul trecut, precizează MApN.

Materialul video folosit pentru distribuirea acestui subiect pe diferite platforme on-line, în care apar, printre altele, sisteme HIMARS și Gepard din dotarea unor unități militare românești, a fost realizat la sfârșitul lunii noiembrie 2022, în centrul orașului Alba Iulia, cu prilejul antrenamentelor pentru ceremonia militară organizate pentru sărbătorirea Zilei Naționale a României, precizează MApN marți, într-un comunicat.

„În mod fals, cu scopul evident de a induce panica, materialul video este prezentat, în 27 februarie 2023, drept „mutarea sistemelor de apărare antiaeriană românești către frontiera cu Republica Moldova, în această dimineață”, se arată în comunicat.

Ministerul mai spune că mulți dintre utilizatorii care au postat comentarii la postarea respectivă „au observat că materialul video este, în fapt, o înregistrare veche, au indicat corect și locația reală a filmării, fiind chiar apeluri către utilizatori să nu (re)distribuie aceste informații false”.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

La doi ani și jumătate de la divorț, a făcut un copil cu bărbatul cu care a fost acuzată că și-a înșelat soțul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cinci aeronave IAR-99 SM modernizate la Fabrica de Avioane Craiova vor intra în dotarea MApN

Rusia răspândește știri false despre o presupusă „provocare” ucraineană la centrala nucleară Kursk

Tîlvăr: România va avea „în curând” trei escadrile de F-16, dispuse la bazele aeriene Fetești, Câmpia Turzii și Mihail Kogălniceanu

Parlamentul European aprobă un ajutor istoric de 1,9 miliarde de euro pentru Republica Moldova

Partenerii noștri