Zeci de păsări găsite spânzurate într-o pădure din Botoșani. Poliția va face anchetă, localnicii se tem că e un ritual satanist
Un grup de cicliști care au ieșit cu bicicletele pe un traseu într-o pădure din județul Botoșani au găsit zeci de păsări spânzurate în pomi. Ei au sunat la Poliție, dar până la venirea polițiștilor toate păsările dispăruseră din copaci. Poliția a anunțat că va fi întocmit un dosar penal pentru uciderea animalelor. Oamenii din zonă spun că nu au văzut niciodată așa ceva și se tem că ar putea fi vorba de un ritual satanist, scrie Monitorul de Botoșani.
„Eram aproape de ieşirea din pădure şi am observat mai întâi corpul unei păsări, apoi altul şi încă altul. În total să fi fost peste zece, erau şi porumbei, am văzut şi o găină, ciori. Toate atârnate de câte o creangă, în mai mulţi copaci pe de o parte şi alta a drumului. Unele legate de gât cu sfori, altele de picioare”, a spus unul dintre cei care au făcut descoperirea, potrivit sursei citate.
Cicliștii au chemat la faţa locului un echipaj de poliţie, dar până la sosirea polițiștilor, toate păsările au dispărut din copaci, deşi erau atârnate la aproximativ cinci metri înălţime deasupra drumului.
Paznicul exploataţiei forestiere a spus că nu a mai văzut așa ceva. Și oamenii din localitate spun că nu știu ce s-a întâmplat și se tem că ar putea fi vorba despre vreun ritual neortodox.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Botoşani a transmis că în cauză va fi întocmit un dosar penal pentru uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept.
Editor : G.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News