Live

VIDEO Șoferul care i-a umilit pe polițiști rămâne în libertate. Avocat: „Este un tânăr care are problemele lui”

Data actualizării: Data publicării:
Vânat de oamenii legii, fugarul și-a găsit timp să posteze un clip pe Instagram, în care amenință polițiștii.

Șoferul cu Mercedes care a umilit Poliția rămâne în libertate. După o oră și jumătate de audieri, anchetatorii au decis să-l pună sub control judiciar.

Decizia de a-l lăsa liber a fost luată pentru că procurorii de la Parchetul de pe lângă judecătoria Sectorului 4 nu consideră că acesta este un pericol public sau că fapta pe care a comis-o este atât de gravă încât bărbatul de 26 de ani să fie arestat preventiv.

Avocatul șoferului terbilist a spus că acesta trebuie să se prezinte la poliție, să nu plece din țară și să nu ia legătura cu martorii din dosar.

„Nu se face expertiză psihologică pentru că rezultatul drugtest-ului a fost 0, al testului de alcool a fost 0, motiv pentru care nu se impunea o astfel de expertiză”, a spus avocatul.

El a susținut că bărbatul avea „o discuție aprinsă prin bluetooth cu altă persoană” și din acest motiv, autorul filmării devenite virale a crezut că este sub influența drogurilor.

„Cu siguranță, pe viitor nu va mai avea o astfel de conduită nepotrivită. Nu a suferit de depresie, este un tânăr care are problemele lui. Nu trebuiau să fie manifestate așa”, a continuat el.

Avocatul susține că bărbatul s-a temut ca jandarmii să nu-l scoată pe geam și să-l încătușeze, așa că a fugit.

În ceea ce privește mesajele ironice adresate poliției pe Instagram, avocatul susține că au fost date „în glumă” unor prieteni, dar au ajuns publice din greșeală.

„De aceea s-a creat această psihoză. Dar este un tânăr care în viitor nu va mai avea o astfel de conduită”, a spus avocatul.

Miercuri seară, tânărul de 26 de ani a trecut pe roșu la semafor, a refuzat să oprească și a lovit două mașini. Polițiștii nu au reușit să-l rețină pe loc. I-au pierdut urma și au găsit doar mașina, abandonată.

Bărbatul în vârstă de 26 de ani a fost găsit în cartierul Rahova, sectorul 5 al Capitalei, abia joi dimineața. Polițiștii aveau indicii că se afla acolo și îl așteptau. L-au încătușat și l-au dus la secția de poliție.

Cu polițiștii pe urmele sale, șoferul teribilist a postat un mesaj video sfidător pe Instagram, în care îi amenința pe polițiști: „Când vedeți girofarul ăla, ce faceți, mă? Stați, măi, cuminți. Ești gabor. Și dacă ești @#$%^& și dacă ești femeie și dacă ești @#$%^, să @@$%%^ dacă te lasă verii mei, familia mea, dacă te lasă să dormi în pat liniștit. Dacă nu-ți bagă 20 de @#$%^”.

Nu ar fi prima dată când bărbatul are probleme cu legea. A fost cercetat într-un dosar penal pentru deținere de droguri, dar în 2020 cazul său a fost clasat.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un bărbat din Las Vegas a fost ucis de poliție în propria casă, după ce a sunat la numărul de urgență pentru a cere ajutor

Un student a distrus o mașină de 120.000 de euro în timpul unei vizite la o fabrică din Ungaria. A vrut să facă „o tură”

Rețea de hoți de carburanți, destructurată de polițiști. Percheziții în Capitală și alte șase județe, 15 suspecți reținuți

Descinderi în Suceava și alte trei județe, într-un dosar de contrabandă. Poliția a confiscat bunuri în valoare de peste 100.000 de lei

Partenerii noștri