VIDEO | Două surori de 9 și 4 ani din Utah au furat mașina părinților pentru a merge să înoate în ocean
Polițiștii din Utah au avut parte de o adevărată surpriză, când au găsit la volanul unei mașini implicate într-un accident o fetiță de doar 9 ani, care era însoțită de sora ei de 4 ani. Cele două copile le-au spus ofițerilor că se îndreaptă spre California pentru că vor să „înoate în ocean”.
Cele două fetițe au apucat să conducă aproximativ 16 kilometri de la casa lor din West Jordan și cel mai probabil au furat cheia mașinii în timp ce părinții lor dormeau.
Ele au condus pe două drumuri importante, iar în cursa lor au lovit un alt autoturism, după care s-au izbit frontal de un camion, a anunțat poliția pe Twitter. Potrivit ofițerilor de poliție, fetițele purtau centurile de siguranță și nu au fost rănite în urma impactului, scrie BBC.
Departamentul de poliție West Valley City din Utah a mai precizat că fetele s-au trezit miercuri la 3 dimineața și au plecat la drum, accidentul producându-se la puțin după ora 5 dimineața, lângă Utah State Route 201, dar nu pe autostradă.
„Fetele le-au spus ofițerilor că se îndreaptă spre California, pentru că vor să înoate în ocean”, a mai transmis poliția. Șoferul camionului, care nu a fost rănit, a sunat la poliție.
În videoclipul surprins de autorități se poate auzi un ofițer când strigă: „E o nebunie! Ea conduce?”
Officers got quite a surprise when they responded to an accident this morning & discovered the driver was a 9yo girl. The young girl & her 4yo sister apparently snagged the keys to the family car while their parents were sleeping & set out on their own summer adventure. #wvc pic.twitter.com/evHq3DiBRC
— WVC Police (@WVCPD) June 2, 2021
Părinții celor două surori nu aveau habar că micuțele lipsesc de acasă. Poliția nu a menționat nicio acțiune împotriva părinților.
Editor : Ioana Coman
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News