Live

VIDEO. Accident grav, soldat cu 5 morți și 3 răniți, în Teleorman. Un microbuz din Bulgaria s-a ciocnit cu un TIR

Data publicării:
Un grav accident de circulație a avut loc în timpul nopții de duminică spre luni pe drumul european 70, la Drăgănești Vlașca, în Teleorman. Sursa: ISU Teleorman

Un grav accident de circulație a avut loc în timpul nopții de duminică spre luni pe drumul european 70, la Drăgănești Vlașca, în Teleorman. 5 oameni au murit și 3 au fost răniți după ce un microbuz s-a ciocnit cu un TIR. Victimele sunt cetățeni bulgari. A fost declanșat planul roșu de intervenție.

„Azi-noapte, la ora 01.52, pe numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112, salvatorii teleormăneni au fost alertaţi de producerea unui grav accident rutier pe raza localităţii Drăgăneşti Vlaşca, între un microbuz în care se aflau opt persoane şi un autotren ce transporta produse electrocasnice. Având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru gestionarea misiunii de răspuns, la nivelul judeţului a fost activat Planul Roşu de Intervenţie, începând cu ora 02.10, arată un comunicat al ISU Teleorman.

La faţa locului s-au deplasat şase echipaje de pompieri, cu o autospecială de descarcerare grea, o maşină de stingere cu apă şi spumă, trei ambulanţe SMURD şi o autospecială de transport personal şi victime multiple (ATPVM), din cadrul SAJ Teleorman cinci echipaje medicale şi mai multe echipaje de poliţie.

„Sosite la locul producerii evenimentului, forţele de intervenţie au constatat că dintre cei opt pasageri ai microbuzului, trei prezentau leziuni incompatibile cu viaţa, doi se aflau în stare gravă iar alţi trei erau încarceraţi, cu multiple traumatisme. Cu ajutorul accesoriilor de descarcerare, victimele au fost eliberate rapid din caroseria deformată şi predate echipajelor medicale, potrivit comunicatului citat de Agerpres.

Patru dintre cele opt victime au fost transportate la spital, în stare comatoasă, cu multiple traumatisme, iar una a fost asistată medical la faţa locului. Şoferul autotrenului, conştient şi cooperant, fără leziuni grave, a refuzat transportul la spital. La ora 03.00, planul roşu de intervenţie a fost dezactivat.

Potrivit IPJ Teleorman, bilanţul final al accidentului a fost de cinci morţi şi trei răniţi.

„În urma impactului, cinci persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte trei au suferit vătămări. Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul indicând faptul că, la momentul producerii accidentului, niciunul nu se afla sub influenţa alcoolului. Poliţiştii au întocmit dosar penal şi efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzelor şi mecanismului producerii evenimentului rutier, potrivit IPJ Teleorman.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Austria dă semne că va debloca aderarea României și a Bulgariei la spațiul Schengen

Atenţionare de călătorie pentru Bulgaria: Vânt puternic şi ninsori

Comisarul european pentru Afaceri Interne, despre admiterea Românei în Schengen terestru: Sper să se întâmple în câteva săptămâni

Un student a distrus o mașină de 120.000 de euro în timpul unei vizite la o fabrică din Ungaria. A vrut să facă „o tură”

Partenerii noștri