Video Un tânăr palestinian a încercat să intre în România ascuns într-un camion. Cum l-au găsit polițiștii
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit, ascuns într-un camion încărcat cu profile metalice, un tânăr din Palestina, care a încercat să intre ilegal în România, pentru a ajunge în vestul Europei, arată un comunicat al Poliției de Frontieră.
"În data de 19.10.2020, în jurul orei 18.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru a intra în ţară, la volanul unui autocamion înmatriculat în România, un cetățean român care transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, profile metalice din Turcia pentru o societate comercială din România.
Procedând la verificarea mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au constatat că prelata semiremorcii este secționată și relipită pe interior, fapt pentru care s-au efectuat verificări suplimentare.
În urma controlului amănunțit, printre profilele metalice transportate, a fost descoperită o persoană de sex masculin care nu deținea documente de identitate.
În cadrul cercetărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că persoana descoperită este un cetățean palestinian, în vârstă de 17 ani. Totodată, s-a mai constatat faptul că acesta s-a urcat în semiremorca camionului în Istanbul - Turcia, fără știrea șoferului, cu intenţia de a ajunge într-un stat din vestul Europei", mai arată sursa citată.
Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „Coaliția pro-europeană continuă negocierile. Sunt optimist”
George Simion a mers la Palatul Cotroceni, pentru consultări, dar a anunțat că nu intră: „AUR nu recunoaște legitimitatea lui Iohannis”
Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă
Ploi și lapoviță, în aproape toată țara. Meteorologii anunță și temperaturi de până la -15°
Elena Lasconi, după consultările cu Iohannis: „Am fost să îi transmitem că mandatul lui s-a încheiat şi că trebuie să-şi dea demisia”
Circul continuă în Parlament: Becali spune cum a făcut facultatea fără prezență. Șoșoacă jignește jurnaliștii. AUR îl atacă pe Iohannis
Influencerul Makaveli, amenințări din Parlament cu limbaj suburban: „Ascundeți-vă soțiile. Fiți cuminți, mergeți pe vârfuri”
Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza
VIDEO: Incendiu puternic la Piața Matache din București
Polițiștii de frontieră au întrerupt călătoria acestuia, iar conform protocolului româno-bulgar privind controlul comun la trecerea frontierei, el a fost preluat de către autoritățile bulgare în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale ce se impun.
Editor : Alexandru Costea
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News