Live

Video&Foto Un pod reabilitat recent în Neamț s-a prăbușit în timp ce traversau mașini. O persoană este rănită

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Dezmembrări Roman/ Facebook

O persoană a fost rănită după ce podul de la Luțca de peste Siret, din județul Neamț s-a prăbușit. Pe construcția reabilitată în noiembrie 2021 traversau în momentul prăbușirii un camion și o autoutilitară.

Iacob Gheorghe, primarul comunei Sagna, județul Neamț: „Este un pod reabilitat, redeschis în toamnă. Podul este de construcție specifică. Este un pod hobanat pe cabluri, are 216 metri lungime. Nu au fost probleme după inaugurare. Presa locală și toți își dau doar cu părerea. S-au făcut teste de greutate până s-a dat drumul la pod. Au fost urcate pe pod opt autocamioane, opt ori patru, cu timp de așteptare. Eu nu am fost la recepția podului, că nu am calitatea să fac așa ceva, dar cei de specialitate din Inspectoratul de Stat în Construcții, din CJ, specialiștii de resort vă vor da mai multe detalii. S-au făcut măsurători să vadă greutatea podului, cât s-a lăsat. Au fost ore întregi de măsurători. Legătura între cele două localități (Sagna și Luțca - n.red.) este asigurată cu toate celelalte cinci comune, de DJ 207D".

Irina Pop, purtător de cuvânt ISU Neamț: „Am fost solicitați în această după-amiază prin apel la 112 să intervenim la un accident ce s-a produs în comuna Sagna. Am fost înștiințați de faptul că o parte din podul ce face legătura între localitățile Sagna și Luțca s-a prăbușit. Pe pod în momentul producerii evenimentului se aflau un autocamion încărcat cu balastru și o autoutilitară.

În urma evenimentului, a rezultat o victimă, un bărbat de 56 de ani ce a fost scos din interiorul autocamionului de către participanții la trafic. Acesta a fost preluat de echipajele medicale pentru îngrijiri medicale. Ulterior a fost preluat de echipajul SMURD de terapie intensivă pentru a fi transportat la o unitate spitalicească din municipiul Roman în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate. Persoana este în stare conștientă. Nu sunt alte victime”.

Prefectul județului Neamț, Adrian Niță: „Din primele evaluări, două autovehicule, un autocamion care transporta niște nisip și încă un autovehicul frigorific ar fi suferit în urma acestui accident. Cei doi șoferi sunt deocamdată bine. Unul este speriat, celălalt a fost predat echipajului de la ambulanță. Verificăm dacă mai sunt și alte autoturisme care au suferit în urma acestei tragedii.

Din câte știu, podul a fost proaspăt reabilitat. Nu știu dacă a fost finalizată lucrarea. Trebuie să cerem detalii și ulterior să le comunicăm.

Consiliul Județean este autoritatea responsabilă de administrare.

Șoferului rănit i se acordă ajutor medical, nu pare să fie ceva grav”.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

VIDEO 6 accidente s-au produs pe un pod din apropiere de New Orleans, din cauza ceții. 33 de oameni au fost răniți

Un șofer a murit după ce a căzut cu mașina de pe un pod din Vrancea. O fetiță de nouă ani a ieșit singură din vehiculul distrus

Un copil de zece ani a plecat de două ori de acasă ca să strângă peturi pentru a face rost de bani. Ce vrea să-și cumpere

Hoț recidivist din Neamț, prins la Oradea după ce a comis o serie de furturi, la scurt timp după ce a fost eliberat

Partenerii noștri