Live

Un mort și trei răniți după un accident produs de un șofer beat, în Bistrița-Năsăud

Data publicării:
Foto: ISU

Un bărbat de 58 de ani a murit, iar alte trei persoane au fost rănite în urma unui accident produs sâmbătă pe DJ 173, în localitatea Jelna din judeţul Bistriţa-Năsăud, unul dintre şoferi fiind sub influenţa alcoolului, potrivit datelor comunicate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).

La caz au intervenit mai multe echipaje de la Ambulanţă şi SMURD.

Bărbatul de 58 de ani a fost găsit pe bancheta din spate a unuia dintre vehicule, cu leziuni incompatibile cu viaţa.

"Astăzi (sâmbătă - n.r.), poliţiştii Serviciului Rutier au intervenit la un accident produs pe Drumul Judeţean 173, Jelna. Din primele date, un autoturism condus de un bărbat de 54 de ani, din Bistriţa, în timp ce se deplasa pe direcţia Jelna către Orheiul Bistriţei, a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus din sens opus de un tânăr de 22 de ani, din Dumitriţa. În urma impactului dintre cele două autoturisme, a rezultat rănirea celor doi conducători auto, a unui pasager de 26 de ani din Dumitriţa şi a fost din păcate constatat decesul unui bărbat de 58 de ani, din Dumitriţa, pasager în autoturismul condus de tânărul de 22 de ani", a transmis IPJ.

În urma testării cu aparatul etilotest a celor doi şoferi, a rezultat faptul că bărbatul din Bistriţa era sub influenţa alcoolului, rezultatul indicat fiind de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i ulterior recoltate şi mostre de sânge la spital.

Poliţiştii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracţiunile de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un student a distrus o mașină de 120.000 de euro în timpul unei vizite la o fabrică din Ungaria. A vrut să facă „o tură”

„Nu au mai putut face nimic”. Mărturie șocantă după accidentul din Suceava în care au murit 5 persoane, inclusiv un copil de 3 ani

„Prințul cu antemergător” a rămas 6 luni fără permis pentru că s-a ţinut după o maşină de poliţie care mergea cu girofarul aprins

Fetiță de 10 ani, ucisă de o șoferiță care a trecut pe roșu. Copila se afla alături de mama ei, în mașină

Partenerii noștri