Live

Un italian a încercat să se vaccineze într-un braț fals din silicon, în speranța că va putea obține certificatul verde

Data actualizării: Data publicării:
Un italian a încercat să se vaccineze într-un braț fals din silicon, în speranța că va putea obține certificatul verde. Foto: Profimedia Images

Un italian în vârstă de 50 de ani, dornic să facă rost de un certificat verde pe numele său, a încercat să se vaccineze anti-COVID într-un braț fals din silicon. Când asistenta care urma să îi administreze serul a observat proteza, bărbatul s-a rugat de ea să pretindă că nu a văzut nimic.

„Întâmplarea ar fi ridicolă dacă nu ar fi vorba de un gest de o gravitate enormă şi inacceptabilă, ţinând cont de sacrificiul pe care comunitatea noastră l-a plătit în vieţi omeneşti şi costuri sociale şi economice”, a scris pe Facebook Alberto Cirio, președintele din Piemonte, regiunea italiană în care s-a petrecut întâmplarea, potrivit AFP și Agerpres.

Bărbatul s-a prezentat joi seară la un centru de vaccinare din Biella, din Piemonte. Proteza care imita braţul era foarte bine făcută, însă culoarea şi senzaţia la atingere au stârnit bănuielile asistentei responsabile cu administrarea vaccinului.

Ea l-a rugat pe bărbat să-şi scoată cămaşă şi a descoperit atunci subterfugiul. El i-a cerut asistentei să pretindă că nu a văzut nimic, lucru pe care ea l-a refuzat, a povestit oficialul italian, precizând că bărbatul "va răspunde pentru actele sale în faţa justiţiei".

La fel ca în ţările vecine, Italia se confruntă cu o recrudescenţă a pandemiei de coronavirus cu 17.000 noi cazuri înregistrare în ultimele 24 de ore. În prezent, aproximativ 85% din persoanele de peste de 12 ani sunt vaccinate cu schema completă.

De luni, 6 decembrie, intră în vigoare "super-certificatul verde" care va fi eliberat doar persoanelor vaccinate anti-COVID cu schema completă şi celor care au trecut prin boală. Noul document va permite accesul în restaurante, baruri, cinematografe, teatre şi alte locuri de agrement.

Certificatul sanitar tradiţional, care poate fi obţinut şi în baza unui test antigen, rămâne în continuare valabil pentru a merge la locul de muncă.

 

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Ce i-a scris un fan de la Genoa Dianei Șucu, după ce Dan Șucu a devenit patronul clubului! Reacția soției omului de afaceri

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alertă după atacul din Magdeburg. Mai multe țări din Europa cresc numărul forțelor de ordine la târgurile de Crăciun

Vicepremierul italian Matteo Salvini riscă şase ani de închisoare. Ce acuzații îi aduc procurorii

Liderii Germaniei, Italiei şi Cehiei cer Comisiei Europene să renunţe la penalizarea producătorilor auto pentru emisiile de CO2 în 2025

Cum l-au numit italienii de la Gazzetta dello Sport pe Dan Șucu, noul investitor majoritar român de la Genoa

Partenerii noștri