Live

Elicoptere ale MAI au intervenit pentru salvarea a 4 bebeluşi. Au fost aduși de la Suceava şi Botoşani, la București

Data actualizării: Data publicării:

Piloţii Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au fost solicitaţi să intervină, sâmbătă, pentru salvarea a patru bebeluşi, care au fost aduşi de la Suceava şi Botoşani la spitale din Bucureşti, informează Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), potrivit Agerpres.

"Astăzi, la ora 16,02, elicopterul Mi8 aflat în dotarea Inspectoratului General de Aviaţie al MAI, format din echipaj medical aparţinând UPU - SMURD Iaşi, a decolat de la Suceava către Bucureşti, având misiunea de a transporta de urgenţă trei bebeluşi născuţi prematur. La aterizarea în Bucureşti, respectiv ora 18,02, aceştia au fost preluaţi de 3 echipaje de intervenţie pe ambulanţă de transport neonatal UTIM- SMURD Bucureşti şi transportaţi în siguranţă la Maternitatea Giuleşti în vederea acordării îngrijirilor medicale care se impun", precizează sursa citată.

Totodată, echipajul medical din cadrul UPU-SMURD Iaşi aflat la bordul elicopterului SMURD nr. 342, în serviciu la Punctul de Operare Aeromedical Iaşi, a avut misiunea de a transporta în condiţii de maximă siguranţă, de la Botoşani la Bucureşti, cel de al 4-le-a bebeluş, care prezenta malformaţii cardiace. Bebeluşul a fost preluat de un echipaj de transport neonatal UTIM- SMURD Bucureşti şi transportat în siguranţă la Spitalul de Urgenţă pentru Copii Marie Curie, mai precizează sursa citată.

Editor web: Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Ce i-a scris un fan de la Genoa Dianei Șucu, după ce Dan Șucu a devenit patronul clubului! Reacția soției omului de afaceri

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un șofer a intrat cu mașina în vitrina unui magazin din Suceava

Piaţa Matache rămâne deschisă iar hala de legume şi fructe este intactă. Comercianții afectați de incendiu au fost mutați

Incendiu puternic la Piața Matache din București. A fost emis și un mesaj RO-Alert

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

Partenerii noștri