Video&Foto UPDATE Deținutul condamnat pentru omor, care a evadat din spital, a fost găsit într-un canal
Un deținut în vârstă de 53 de ani, condamnat pentru omor și încarcerat la Penitenciarul Pelendava a evadat, vineri dimineața, din spitalul unde era tratat. El a fost găsit câteva ore mai târziu, într-un canal, în curtea unității sanitare.
UPDATE 13.25. Bărbatul a fost prins de polițiști în jurul orei 12.45, într-un canal aflat în curtea unității spitalicești, la doar 30 de metri de clădirea de unde evadase.
A stat acolo șase ore și jumătate.
În toată această perioadă zona a fost verificată constant, dar abia acum a fost găsit.
Deținutul evadase de la etajul doi al spitalului, cu ajutorul unei funii improvizate. A ajuns la etajul 1, de unde a coborât pe scări, a fugit în curte și s-a ascuns în canalul unde a fost găsit abia la prânz.
În legătură cu fapta săvârşită, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova.
Un post desființat la CET Craiova ar putea lăsa orașul fără căldură. Operatorii au demisionat în semn de solidaritate
Hoț filmat în timp ce fura din mașini. A sustras un card cu care a făcut plăți contactless
Orașul în care taxa de gunoi este mai mare decât impozitul pe locuințe
„Prețul” plătit de sute de familii din Craiova pentru a avea apă și căldură: adună cenușă cu gălețile
Orașul în care câinii fără stăpân seamănă teroare pe străzi. Primăria dă vina pe localnici
Prețuri piperate în târgurile de Crăciun. Cât costă un langoș Dubai sau șoriciul și jumările de România
Surpriza neplăcută pentru turiștii care ajung în Târgul de Crăciun din Craiova: prețurile
Avarie majoră în Craiova. Peste 100.000 de oameni au rămas fără apă și căldură, în timp ce activitatea Uzinei Ford a fost sistată brusc
Tronsonul patru din Drumul Expres Craiova-Pitești este aproape gata. Când se va putea circula pe această bucată
Știrea inițială
Deținutul Soreanu Ion, în vârstă de 53 de ani, era tratat încă din 7 martie la Spitalul din Craiova, sub pază. El este din comuna Malu Mare și are o condamnare de 10 ani pentru omor.
Deocamdată nu se știe cum a reușit să evadeze, însă cel mai probabil a fugit pe geam, cât timp un polițist îl păzea la ușă. Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că dimineață, la ora 6.00, bărbatul era în pat. Polițistul s-a dus până în capătul holului, să vorbească cu colegul care urma să îi schimbe tura, iar când s-a întors, acesta nu mai era în pat.
La momentul evadării, deţinutul era îmbrăcat cu bluză de trening gri și pantaloni negri.
Pentru găsirea lui, au fost sesizate Inspectoratul Județean de Poliție Dolj, Inspectoratul de Jandarmi Județean Dolj și au fost informate Poliția Română, Poliția de Frontieră, Jandarmeria Română.
Au fost trimise echipe de căutare formate din personalul unității și vor fi analizate imaginile video ale sistemului de supraveghere din unitatea sanitară publică. Polițiștii au instituit filtre în tot județul.
În vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor care au condus la producerea acestui eveniment, conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor a trimis la fața locului o echipă multidisciplinară.
Poliția lansează un apel ca pentru orice informaţie cu privire la persoana în cauză, să fie apelat numărul unic de urgenţă 112 sau Penitenciarul Craiova-Pelendava, la numărul de telefon: (0251) 422.326 / 522.274.
Editor : G.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News