Live

Un bătrân din București era ţinut cu forța în casă de fiul său, care îl amenința cu un cuțit. Luptătorii SAS au reușit să-l salveze

Data publicării:
Luptătorii SAS au intervenit şi l-au scos pe bătrân din locuinţă. FOTO: Inquam Photos/ Cornel Putan

Un bărbat de 75 de ani din Bucureşti a fost salvat în urma unei intervenţii a poliţiştilor şi a luptătorilor Serviciului de Acţiuni Speciale, fiindcă fiul său nu îi permitea să iasă din apartament, el ameninţând cu un cuţit. Poliţiştii au fost alertaţi de un alt bărbat, venit în vizită, care a fost ameninţat la rândul său. Pentru că suspectul era agitat şi incoerent, luptătorii SAS au intervenit şi l-au scos pe bătrân din locuinţă. Suspectul a fost internat, transmite News.ro.

Poliţia Capitalei a anunţat, marţi, că poliţiştii de la Secţia 18 au fost sesizaţi, luni, printr-un apel la 112, că la o adresă din Sectorul 5 un bărbat este ameninţat de fiul său cu un cuțit, acesta nepermiţându-i să părăsească locuinţa.

Poliţiştii au identificat un bărbat, în vârstă de 57 de ani, care a povestit că s-a deplasat la adresă pentru a-i vizita pe un bărbat şi pe fiul acestuia, moment în care cel din urmă l-ar fi ameninţat cu un cuțit.

„Astfel, poliţiştii au luat legătura cu tatăl persoanei reclamate, un bărbat în vârstă de 75 de ani, care le-a relatat, prin fereastra imobilului, faptul că fiul său nu îi permite să părăsească apartamentul. De asemenea, în încercarea de a relaţiona cu bănuitul, un bărbat de 46 de ani, acesta a precizat că tatăl său nu are voie să părăsească locuinţa, asigurând uşa de acces în imobil”, a arătat Poliţia.

Pentru că bărbatul avea un comportament agitat şi era incoerent în vorbire, refuzând orice contact cu poliţiştii, s-a solicitat sprijinul unei echipe de negociatori şi al Serviciului pentru Acţiuni Speciale.

„Întrucât, la momentul sosirii acestora, din interior se auzeau mai multe zgomote şi strigăte, s-a procedat la intrarea în locuinţă, iar bărbatul de 46 de ani a fost imobilizat. Astfel, poliţiştii au reuşit salvarea persoanei vătămate şi scoaterea ei din imobil, în siguranţă. De asemenea, în interiorul casei, a fost găsit un obiect tăietor-înţepător pe care bănuitul l-ar fi avut asupra lui pe parcursul desfăşurării evenimentelor, acesta fiind ridicat şi sigilat de către poliţişti”, a precizat sursa citată.

Suspectul a fost internat în spital

Bărbatul de 46 de ani a fost transportat la spital, pentru îngrijiri de specialitate, şi s-a decis internarea sa.

Potrivit Poliţiei, niciuna dintre persoanele implicate nu prezenta semne vizibile de agresiune.

„În continuarea activităţilor procedurale, s-a completat formularul de evaluare a riscului, constatându-se faptul că există un risc iminent, motiv pentru care, împotriva bănuitului a fost emis un ordin de protecţie provizoriu pe o perioadă de cinci zile. Cu privire la faptele pe care bărbatul de 46 de ani le-ar fi comis asupra persoanelor vătămate, acestea au refuzat să depună plângere”, a mai arătat Poliţia Capitalei.

Cercetările sunt continuate de către Secţia 18 Poliţie, din oficiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, pentru lipsire de libertate în mod ilegal şi ameninţare.

Potrivit unor surse judiciare, bărbatul care a sunat la 112 a povestit că, atunci când a ajuns pentru a-i vizita pe cei doi, agresorul a ieşit pe fereastra apartamentului cu un cuţit şi i-a adresat mai multe ameninţări. Poliţiştii au discutat, tot la fereastră, cu bărbatul de 75 de ani, care le-a spus că fiul său nu îi permite să părăsească apartamentul. De altfel, şi suspectul le-a spus acest lucru poliţiştilor, fiind agitat şi incoerent.

Editor : B.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Piaţa Matache rămâne deschisă iar hala de legume şi fructe este intactă. Comercianții afectați de incendiu au fost mutați

Incendiu puternic la Piața Matache din București. A fost emis și un mesaj RO-Alert

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

Restricții de trafic în București, în weekend, cu ocazia comemorării a 35 de ani de la Revoluția din 1989. Pe unde nu se circulă

Partenerii noștri