Un bărbat din Oradea a încercat să îşi „gazeze” iubita, după ce a bătut-o cu ciocanul și o bâtă
Un bărbat de 52 de ani din Oradea a încercat să îşi „gazeze” iubita, după ce a lovit-o. Pompierii şi poliţiştii au intervenit de urgenţă pentru evacuarea locatarilor din imobilul respectiv, întrucât în locuinţa bărbatului se simţea un puternic miros de gaz.
Potrivit Poliţiei Bihor, poliţiştii au fost sesizaţi, joi seara, prin 112, că dintr-un apartament de la etajul întâi al unui bloc de locuinţe din Oradea se aud ţipetele unei femei şi se simte un puternic miros de gaz.
Poliţiştii şi pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” au intrat de urgenţă în locuinţă prin deblocarea uşii şi au găsit un bărbat de 52 de ani, din Oradea. Acesta a fost imobilizat şi dus la Poliţia Oradea. În acelaşi apartament a fost descoperită o femeie de 39 de ani, din Oradea, care a fost preluată de Ambulanţă şi transportată la spital.
„În apartament a fost constatată o puternică concentraţie de gaz metan. Echipele mixte de poliţişti şi pompieri sosite la faţa locului au acţionat de îndată pentru înlăturarea stării de pericol iminent, fiind evacuaţi în siguranţă locatarii de pe respectivul palier, oprită şi scoasă din imobil butelia cu gaz pe care orădeanul de 52 de ani o deschisese şi salvată femeia de 39 de ani din apartamentul acestuia. Ancheta în cauză a fost preluată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor”, se arată în comunicatul Poliţiei Bihor.
Potrivit unor surse judiciare, bărbatul şi-a bătut iubita, iar apoi a deschis o butelie de gaz.
„S-a deschis un dosar penal pentru tentativă de omor şi ameninţare. Ca stare de fapt s-a reţinut că, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul a lovit-o pe victimă cu un ciocan şi cu o bâtă, după care a deschis butelia de gaz", a declarat pentru bihoreanul.ro prim procurorul adjunct al Parchetului Bihor, Maria Cotrău.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News