Live

Trapperul Gheboasă a fost amendat de Jandarmerie după concertul controversat de la Untold. A fost sesizat și CNCD

Data actualizării: Data publicării:
Foto: captură video UNTOLD

Jandarmeria Cluj anunţă că, după apariţia controverselor legate de concertul susţinut de trapperul Gabriel Gavriş, cunoscut sub numele de scenă „Gheboasă”, s-a autosesizat şi l-a amendat pentru proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora. De asemenea, în urma spectacolului susţinut la festivalul Untold a fost sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, transmite News.ro. 

„În data de 6 august a.c., ca urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public cu privire la concertul susţinut de trapperul Gheboasă, în timpul căruia acesta a avut versuri vulgare şi rasiste, Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj Napoca s-a autosesizat şi a luat decizia de a analiza suportul optic pe care l-a avut la dispoziţie. 

În urma analizării informaţiilor şi verificării aspectelor semnalate, în data de 8 august a.c., a fost aplicată în acest caz o sancţiune contravenţională, conform prevederilor art. 2, alin. 1) din Legea 61/1991, constând în amendă în valoare de 1.000 lei, pentru «proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora»”, anunţă, marţi, Jandarmeria Cluj. 

Instituţia precizează că, în urma spectacolului, a fost sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării „pentru analizarea actului artistic, a cuvintelor şi expresiilor utilizate, din perspectiva comiterii unor eventuale fapte antisociale de discriminare”. 

Piesa care a provocat controverse în spaţiul public este numită „Ţiganca”, iar versurile sunt vulgare şi jignitoare la adresa femeilor. Piesa a fost cerută de public, spectatorii cântând versurile împreună cu interpretul.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

După Untold, publicul rămâne Vrăjit de muzică alături de Digi FM

Digi Talks la Untold 2024. Ca în fiecare an, prima zi, o nouă pagină de poveste

Digi Talks la Untold 2024. Cum se transformă ecosistemul orașului pentru a pregăti 4 zile de festival

Trapperul Gheboasă a fost trimis în judecată într-un dosar de trafic de droguri

Partenerii noștri