Tată arestat preventiv pentru abuzarea sexuală a fiului în vârstă de 2 ani şi două luni
Un bărbat din oraşul Seini şi-ar fi agresat sexual fiul în vârstă de 2 ani pe fondul consumului de alcool, iar poliţiştii care cercetează cazul l-au reţinut pentru 24 de ore, a informat, miercuri, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Ionela Cozma.
Conform acesteia, cazul a fost semnalat Poliţiei din oraşului Seini de către o femeie care a susţinut că, pe strada Cărămidăriei, mai multe persoane cunosc faptul că un bărbat, de 30 de ani, şi-ar fi abuzat sexual fiul minor de doi ani şi două luni.
„Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au efectuat cercetarea la faţa locului, iar minorul a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă 'Dr. Constantin Opriş' Baia Mare, unde a fost examinat de către medicul legist din cadrul Serviciului Judeţean de Medicină Legală Maramureş. De asemenea, în urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că, în noaptea de 19/20.11.2022, pe fondul consumului de alcool, bărbatul şi-ar fi agresat sexual fiul de 2 ani şi 2 luni, în timp ce se aflau în camera în care convieţuiesc. Faţă de bărbat a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, iar ieri (marţi ), 22 noiembrie, a fost prezentat în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Baia Mare, care a admis propunerea de arestare preventivă”, a spus Ionela Cozma, potrivit Agerpres.
Totodată, despre eveniment a fost sesizat DGASPC Maramureş.
Editor : Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News