Tânăr de 15 ani, din Brașov, arestat după ce și-a bătut crunt iubita și a lăsat-o să moară
Un adolescent în vârstă de 15 ani, din județul Brașov, acuzat că și-a lovit iubita cu o bâtă ciobănească și a lăsat-o să zacă mai multe zile, până a murit, a fost arestat preventiv, pentru omor, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit procurorilor, incidentul s-a produs la o stână unde băiatul în vârstă de 15 ani, care era îngrijitor de animale, locuia cu iubita lui de aceeași vârstă. Într-o criză de gelozie, el a lovit-o pe fată, de mai multe ori, cu o bâtă ciobănească. Deși a fost rănită grav, fata nu a vrut să meargă la spital și nici cei aflați în jurul ei nu au dus-o, iar după patru zile de la bătaie, a murit.
„Fata și băiatul, ambii în vârstă de 15 ani, stăteau în concubinaj la o stână. El era îngrijitor de animale la stână. Pe fondul geloziei, duminica trecută (n.r. în 14 iulie), i-a aplicat mai multe lovituri cu o bâtă ciobănească, pe suprafața corpului, cu o intensitate destul de mare. Ea nu s-a tratat, adică nu s-a dus la spital, nici martorii nu au dus-o. Din datele pe care le avem, a refuzat să fie spitalizată și a murit în cursul zilei de joi, ca urmare a rănilor suferite”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Vlad Teodorescu, prim-procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru minori și familie Brașov.
În aceeași zi, adolescentul a fost reținut pentru 24 de ore și apoi Tribunalul pentru minori și familie Brașov a admis arestarea lui preventivă, pentru 30 de zile Decizia magistraților nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs, la o instanță superioară.
Băiatul este cercetat în continuare, pentru omor săvârşit asupra unui membru de familie.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News