Șofer prins în trafic, în Galați, cu o alcoolemie de comă. Ce valoare a arătat etilotestul
Un șofer de 54 de ani a fost prins de polițiști la volan, sâmbătă, cu o alcoolemie de comă. În urma testării, etilotestul a arătat o concentrație de 3,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Potrivit IJP Galați, polițiștii au depistat, în trafic un șofer de 54 de ani din Galați, în timp ce conducea o mașină pe strada Uzina de Apă, sub influența alcoolului.
La testarea alcoolscopică, a rezultat o concentrație 3,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost dus la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei din Galați în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit în acest caz un dosar penal conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore.
Editor : I.C
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News