Live

Rețeaua care a înscenat un jaf ca să poată fura telefoane mobile de 1,4 milioane de euro

Data publicării:
Foto: Gulliver/GettyImages

Polițiștii au făcut șapte percheziții la domiciliile unor bărbați din București și din județul Ilfov, într-un dosar de furturi de telefoane mobile în valoare de peste 1,4 milioane de euro. Hoții au înscenat un jaf în Bulgaria pentru a putea justifica lipsa a peste 7.000 de telefoane.

Potrivit IPJ Ilfov, patru dintre pecheziții au fost făcute în București, iar alte trei în Ilfov, într-un dosar care vizează infracțiuni de furt calificat, inducerea în eroare a organelor judiciare și mărturie mincinoasă.

Cercetările au început după ce, în 19 august 2019, reprezentatul unei firme a sesizat IPJ Ilfov cu privire la furtul mai multor telefoane mobile, valoarea prejudiciului estimat de persoana vătămată fiind de aproximativ 1.454.148 de euro, relatează Mediafax.

În urma verificărilor, polițiștii au descoperit un grup infracțional, format din 8 membri.

Din cercetări a rezultat faptul că la data de 15 august 2019, în urma unor înțelegeri anterioare, șoferul care trebuia să transporte marfa, împreună cu mai multe persoane, a descărcat dintr-o autoutilitară într-un alt autoturism, aproximativ 7235 de telefoane mobile, după care, le-au transportat într-o altă locație, cel mai probabil în vederea valorificării acestora. Ulterior, conducătorul autoutilitarei s-a deplasat în Bulgaria-Sofia, unde, pentru a acoperi activitatea infracțională, ar fi înscenat furtul telefoanelor mobile, declarând autorităților respective, că acestea i-au fost sustrase în Bulgaria, de către o patrulă de poliție, falsă”, se arată în comunicatul polițiștilor.

În 20 noiembrie 2019, polițiștii din Ilfov au efectuat 8 percheziții domiciliare, în urma cărora au fost găsite și ridicate 72 de telefoane mobile, precum și alte bunuri de valoare, ridicate în vederea confiscării, respectiv trei autoturisme de lux, dar și sume de bani.

În urma perchezițiilor făcute miercuri, trei persoane au fost duse la sediul IPJ Ilfov pentru cercetări, care, ulterior, au fost reținute pentru 24 de ore.

De asemenea, față de alte 3 persoane, care nu au fost găsite până în prezent și față de care există certitudinea că se sustrag urmăririi penale va fi propusă punerea în mișcarea a acțiunii penale și luarea măsurii de arestare preventivă în lipsă”, au mai arătat polițiștii din Ilfov.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban: Ungaria se bazează pe sprijinul României și al Bulgariei pentru a-și asigura livrările de energie

Alertă după atacul din Magdeburg. Mai multe țări din Europa cresc numărul forțelor de ordine la târgurile de Crăciun

Hackerii au reușit să fure o sumă uriașă în criptomonede în 2024. La cât au ajuns fondurile sustrase

MAI a dat asigurări că vor exista doar „controale aleatorii și inopinate” la granițele cu Bulgaria și Ungaria de la 1 ianuarie 2025

Partenerii noștri