Live

Purtătorul de cuvânt al IGPR: Poliţiştii nu au normă de amenzi. Ştiu că sancţiunile pot părea mari

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Facebook / Politia Romana

Comisarul Georgian Drăgan din cadrul IGPR a declarat, vineri seara, că polițiștii nu au normă de amenzi, ci aplică legea. Acesta a precizat că în ultimele 24 de ore, doar 50 dintre cele 7.000 de sancțiuni aplicate au vizat persoane de peste 65 de ani, potrivit Mediafax.

Poliţia Română a făcut vineri câteva clarificări, după ce pe rețelele sociale a apărut un val de reacții și critici, dar și după apariția unor știri false.

„Pentru că astăzi (vineri-n.r.) în spațiul public au apărut mai multe știri false aș vrea să clarific câteva aspecte. În primul rând, polițiștii nu au normă de amenzi. Permanent, colegii mei sunt instruiți să respecte drepturile și libertățile cetățemilor, să analizeze obiectiv fiecare caz în parte și să aplice măsurile legale doar atunci când situația o impune”, a spus comisarul Georgian Drăgan.

Acesta susține că măsurile generale de prevenire a răspândirii COVID-19 trebuie respectate de toată lumea.

„Ştim că sancţiunile pot părea mari, însă, vreau să fac o precizare. Scopul poliţiştilor din aceste zile, nu este, aşa cum am mai spus, de a sancţiona, ci de a fi alături de oameni, în special pentru a limita răspândirea noului Coronavirus”, a spus Drăgan.

Pentru o imagine clară, reprezentantul Poliţiei Române a explicat sancţiunile aplicate în ultimele 24 de ore.

„Din totalul de aproape 7000 de sancţiuni contravenţionale aplicate pentru nerespectarea restricţiilor de circulaţie prevăzute de ordonanţele militare, doar aproximativ 50 au fost aplicate persoanelor de peste 65 de ani”, a mai spus Georgian Drăgan.

Precizările vin după ce, în spaţiul public, au apărut mai multe informaţii false cu privire la sancţionarea unor vârstnici în câteva oraşe din ţară.

Un polițist a fost sunat de Ludovic Orban după ce s-a plâns că șefii i-au făcut plan de sancțiuni

Agentul de poliție Kovacs Valer din Timiș susține că a fost sunat de premierul Ludovic Orban, după ce în urmă cu o zi se plânsese pe Facebook că polițiștii sunt încurajați să dea amenzi. Agentul spune că premierul l-a asigurat că nu există un asemenea ordin, din contră, mesajul către șefii poliției este „să se termine cu goana după amenzi”.

Editor web: Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O femeie din Alba a fost înșelată cu 25.000 lei, prin metoda „Accidentul”. Ce recomandări au polițiștii în astfel de situații

27 de percheziții la persoane cercetate pentru proxenetism, trafic de minori și de persoane, în Constanța. Ce au găsit polițiștii

Un club cunoscut din Centrul Vechi al Capitalei a fost închis, după o razie a polițiștilor. Ce nereguli au găsit aceștia

Marius Coriolan Andrica, comisar șef în Poliția Română, a fost trimis în judecată de DNA. De ce îl acuză procurorii anticorupție

Partenerii noștri