Live

Pompierii români din Grecia, în mijlocului unui scandal uriaș generat de un fake news

Data actualizării: Data publicării:

Pompierii români din Grecia au fost parte a unui fake news răspândit de o publicație elenă, care a fost mai apoi distribuit pe rețelele sociale. Potrivit publicației militaire.gr, șefului operațiunii, colonelul Florin Pop, ar fi afirmat că „focul putea fi stins într-o zi, dar parcă cineva nu a vrut”. După apariția acestei știri, colonelul i-a trimis o scrisoare deschisă ministrului adjunct și secretarului general pentru Protecția Civilă, Nikos Hardalias și, respectiv, Vassilis Papageorgiou, în care dezminte ca ar fi spus asa ceva.

Colonelul Florin Pop și-a exprimat regretul pentru mesajele eronate publicate de militaire.gr, pe 10 august, subliniind că totul este o „minciună uriașă” care afectează buna cooperare și eforturile comune în lichidarea incendiilor. Acesta precizează că în timpul interviurilor pe care le-a acordat a fost însoțit de cel puțin doi ofițeri operaționali care pot confirma că ceea ce a fost scris în presa greacă nu este adevărat.

„Eu și colegii mei nu am spus că focurile care s-au dezvoltat în locurile în care operam sub instrucțiunile liderului grec ar putea fi stinse într-o singură zi”, spune acesta în scrisoarea trimisă oficialilor eleni, publicată de presă din Grecia.

Cum arată o zi din viața pompierilor români din Grecia

Un alt mit pe care pompierul român îl infirmă în scrisoarea adresată lui Nikos Hardalias, privește postările de pe Facebook care au fost răspândite și care susțineau că incendiul ar fi putut fi stins cu foc. 

„Folosim metode similare cu Grecia la stingerea incendiilor și în România, iar metoda„ foc cu foc ”este utilizată în țara noastră doar ca ultimă soluție și în aproape toate cazurile nu este recomandată”, precizează colonelul Florin Pop.

„Suntem aici pentru a sprijini autoritățile grecești și pompierii greci în aceste momente grele cu care se confruntă. Mecanismul de protecție civilă al UE se referă la solidaritate și la sprijinirea țărilor afectate în perioade dificile. (...) Misiunea noastră este de a suprima și stinge incendiile forestiere, neavând competență în ceea ce privește prevenirea incendiilor”, a mai scris acesta.

Scrisoarea în limba engleză trimisă ministrul grec poate fi citită AICI.

Citește și Arestări în Grecia în criza incendiilor. Guvernul promite până la 150.000 de euro pentru fiecare familie care a rămas fără casă

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Grevă generală și proteste în Grecia. „Când vin facturile de electricitate avem atacuri de cord”

Fostul premier grec Antonis Samaras, exclus din partidul conservator aflat la putere. Care sunt motivele

Judecătorii greci discută pe 6 decembrie extrădarea lui Nati Meir. Fostul deputat, condamnat în România, spune că e agent Mossad

Şase persoane, între care doi poliţişti, au fost rănite într-un incendiu la un apartament din Sectorul 2 al Capitalei

Partenerii noștri