Polițiștii au găsit rolele băiatului de 8 ani, dat dispărut de peste 24 de ore la Pecineaga, în jud. Constanța
Rolele băiatului de 8 ani care a dispărut sâmbătă din localitatea constănțeană Pecineaga au fost găsite, duminică, de polițiști pe o stradă din apropierea locuinței copilului.
Strada e situată la mai puțin de un kilometru distanță de locuința acestuia, au declarat, corespondentului MEDIAFAX, surse din rândul anchetatorilor.
Copilul a dispărut sâmbătă, în jurul orei 15:00, din fața casei, unde ieșise să se joace. De atunci, peste 150 de polițiști și jandarmi, alături de voluntari, au fost implicați în căutarea băiatului.
Bițică Iulian Alexandru locuia cu tatăl său după ce părinții s-au despărțit. Sâmbătă, băiatul a ieșit la joacă la orele prânzului, apoi, după lăsarea intunericului a fost văzut de una dintre vecine. Localnicii iau în calcul orice variantă, inclusiv să fi căzut într-un canal de irigații din zonă.
În operațiunea de căutare au fost folosite camerele de termoviziune ale Gărzii de Coastă, trei câini de urmă și un elicopter care a survolat zona. Au fost verificate terenurile extravilane, imobilele persoanelor cunoscute de minor, dar și clădiri dezafectate, părăsite sau în construcție din localități învecinate, iar căutările au fost extinse și în localitățile Ovidiu, Hârșova și Neptun.
Polițiștii constănțeni au audiat și mai mulți martori în încercarea de a stabili împrejurările dispariției.
Potrivit reprezentanților IPJ Constanța, acțiunea de căutare a băiatului continuă și în noaptea de duminică spre luni.
Editare web: Luana Păvălucă
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News