Live

Polițist lovit de două femei în Vaslui, în urma unui control de rutină în trafic

Data actualizării: Data publicării:
Polițist agresat de două femei la Vaslui, după un control de rutină în trafic. Foto: INQUAM Photos/Daniel Stoenciu

Două femei de 35, respectiv 47 de ani din Murgeni, Vaslui, au fost arestate preventiv joi după ce au agresat un polițist care efectua un control de rutină. Odată cu ele a fost arestat și șoferul autoturismului oprit de agent care a plecat de la fața locului după ce a aflat că va fi amendat.

Un bărbat de 41 de ani şi două femei de 35, respectiv 47 de ani din Murgeni au fost arestaţi preventiv pentru ultraj şi tulburarea liniştii publice după ce au agresat un poliţist şi un reprezentant al Poliţiei Locale, informează IPJ Vaslui.

Potrivit sursei citate, o patrulă formată dintr-un poliţist şi un poliţist local a oprit un autoturism înmatriculat în Franţa, condus de bărbatul de 41 de ani, în care se aflau şi cele două femei. Şoferul, care a prezentat un permis de conducere emis în Cipru, a fost condus la Poliţie pentru verificări cu privire la documentele prezentate.

Când a fost informat că va fi sancţionat contravenţional pentru că nu are asigurare de răspundere civilă auto şi îi vor fi ridicate plăcuţele de înmatriculare, acesta a devenit violent verbal, s-a urcat la volanul autoturismului şi a plecat fără acordul agentului de poliţie.

„Poliţistul a plecat cu autospeciala de poliţie în urmărirea sa, reuşind să îl intercepteze pe strada Dr. Emil Juvara, unde inculpatul a proferat ameninţări şi cuvinte jignitoare faţă de poliţist, refuzând să se supună indicaţiilor acestuia. Ulterior, în zonă au ajuns şi cele două pasagere care l-au împiedicat pe poliţist să dispună măsurile legale, l-au agresat, lovindu-l şi trăgându-l de uniformă şi au proferat ameninţări şi injurii, atât faţă de acesta cât şi faţă de poliţistul local.

Poliţistul a folosit spray-ul iritant lacrimogen pentru stoparea acţiunilor celor trei persoane, ulterior acestea părăsind zona, nu înainte ca femeia de 35 de ani să arunce cu pietre în autospeciala de poliţie şi să provoace mai multe distrugeri. În cauză, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, care a preluat efectuarea cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj", precizează IPJ Vaslui.

Cercetările sunt continuate pentru probarea întregii activităţi infracţionale a persoanelor implicate.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un bărbat din Las Vegas a fost ucis de poliție în propria casă, după ce a sunat la numărul de urgență pentru a cere ajutor

Rețea de hoți de carburanți, destructurată de polițiști. Percheziții în Capitală și alte șase județe, 15 suspecți reținuți

Descinderi în Suceava și alte trei județe, într-un dosar de contrabandă. Poliția a confiscat bunuri în valoare de peste 100.000 de lei

VIDEO Un șofer polonez circula cu TIR-ul pe contrasens, pe A1. Imagini surprinse de o cameră de bord

Partenerii noștri