Live

Peste 100 de români, repatriați de MAE. Au fost ajutați și cetățeni din R. Moldova, SUA și alte state europene

Data publicării:
Foto: GettyImages

Ministerul Afacerilor Externe anunță că a repatriat 108 cetățeni români din străinătate. Printre aceștia se aflau persoane care lucrau în regiunea Kurdistan și Irak. De asemenea, MAE a ajutat la repatrierea unor cetățeni din Republica Moldova dar și a unor cetățeni din state ale Uniunii Europene și Statele Unite și Orientul Mijlociu.

Comunicat MAE:

În continuarea demersurilor întreprinse pentru facilitarea revenirii în țară a cetățenilor români aflați în străinătate cu titlu temporar, nerezidenți, și care au fost afectați de măsurile adoptate de alte state în contextul gestionării epidemiei de COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe informează că în cursul zilei de ieri a facilitat revenirea cu bine în țară a 52 de cetățeni români, angajați pe durată determinată ai unor companii care desfășurau activități în regiunea Kurdistan, Republica Irak.

Repatrierea a fost asigurată cu o cursă aeriană, tip charter, operată de o companie privată. Demersurile MAE au permis revenirea în statele de domiciliu, respectiv reședință, și pentru 65 cetățeni străini (olandezi, germani, portughezi, danezi, belgieni, americani, sirieni și irakieni), care și-au continuat călătoria de la București către destinațiile finale.

De asemenea, în cursul zilei de astăzi, MAE a facilitat revenirea în țară a 56 de cetățeni români care se aflau cu titlu temporar în Dubai, Emiratele Arabe Unite, cu o cursă aeriană, tip charter, operată de o companie privată, pe ruta Dubai – Chișinău – București. Cu aceeași cursă au fost repatriați și 64 de cetățeni din Republica Moldova.

MAE precizează că facilitarea repatrierii cetățenilor din Republica Moldova vine în completarea eforturilor mai ample depuse de România în contextul pandemiei de COVID-19 de a permite tranzitul și repatrierea în deplină siguranță a cetățenilor Republicii Moldova. Astfel, în ultimele zile, în cooperare cu Ambasada Republicii Moldova la București, MAE a facilitat tranzitul pe teritoriul național a altor 60 de cetățeni ai Republicii Moldova, cu respectarea condițiilor stabilite de autoritățile române.

MAE reînnoiește apelurile făcute anterior privind evitarea oricăror călătorii externe care nu sunt absolut esențiale. Astfel de călătorii pot antrena riscuri majore, periclitând siguranța cetățenilor și posibilitatea acestora de revenire în țară.

De asemenea, MAE face apel la cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate de a respecta cu strictețe recomandările autorităților din aceste state și subliniază că deplasările către România nu sunt recomandate.

Astfel de deplasări sunt tot mai mult afectate de restricțiile impuse de statele de tranzit, care determină ca posibilitățile de asistență din partea autorităților române să se reducă în mod considerabil și pot constitui un factor suplimentar de propagare a infecției cu COVID-19, punând astfel în pericol siguranța celor de acasă.

Editor web: Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Donald Trump a anunțat ultima desemnare din guvernul său. Brooke Rollins, aleasă în postul de secretar pentru agricultură

Rachete nord-coreene „made in USA”. Toate componentele electronice ale rachetelor Phenianului folosite în Ucraina sunt occidentale

Un aliat al lui Donald Trump, declarație tranșantă despre Putin: „Ne înșelăm singuri dacă vom crede că putem negocia cu un tiran”

Zelenski vrea „propuneri” de la Trump pentru încheierea războiului cu Rusia: „Avem toate şansele să reuşim anul viitor”

Partenerii noștri