Video&Foto Peste 100 de migranți ascunși în două TIR-uri printre frigidere au încercat să traverseze ilegal granița către vestul Europei
Peste 100 de migranți, ascunși în două camioane și în portbagajul unei mașini, au încercat să treacă ilegal granița pe la Nădlac. TIR-urile conduse de un român și un cetățean bulgar erau încărcate cu folie și frigidere, bunuri care aveau ca destinație societăți din Germania și Italia. Migranții proveneau din state precum Turcia, Sri Lanka, Bangladesh, India, Pakistan și Nepal, care voiau să ajungă, în mod fraudulos, în state din vestul Europei.
„În ultimele 24 de ore, la punctele de trecere a frontierei Nădlac și Nădlac II - județul Arad, poliţiştii de frontieră au efectuat controlul asupra a două ansambluri rutiere înmatriculate în România, respectiv Bulgaria, conduse de un cetățean român și un bulgar și unui autoturism condus de un cetățean român. Șoferii automarfarelor transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, folie și frigidere pentru societăți comerciale din Germania și Italia, iar șoferul autoturismului se deplasa neînsoțit pe ruta România-Germania.
În urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în semiremorci și în portbagajul autoturismului, o sută patru cetăţeni străini.
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări. În cadrul verificărilor preliminare, s-a stabilit că sunt cetățeni din diverse state -Turcia, Sri Lanka, Bangladesh, India, Pakistan și Nepal și intenționau șă ajungă în mod fraudulos într-un stat din Spațiul Schengen.
În continuare, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii activității infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun”, arată un comunicat al Poliției de Frontieră.
Fost polițist din Alba, condamnat la 6 ani de închisoare în cazul imigranților ascunși în cuști metalice. Alte 14 persoane, condamnate
Imagini de coșmar în India. Un tren expres a intrat într-un marfar
Operațiunea „Bariera”. Sute de autoturisme, controlate de polițiști în vămile din țară
Descinderi în șase locații din Timiș și Arad la traficanți de migranți
Migranți prinși cu focuri de armă, în Timișoara. Trei au reușit să scape, după ce au luat-o la fugă pe câmp
Cum acționa cea mai mare rețea de trafic de persoane din istoria României
Marius Budăi și un alt deputat PSD au fost opriți la vamă pentru că mergeau cu o mașină furată
„Bestia”, trenul care „ucide” sute de migranți
"Lampedusa spune: Destul! Suntem extenuați". Revoltă pe insula italiană
Editor : A.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News