Percheziții la domiciliul din Olanda al cetățeanului străin suspectat de uciderea fetiței din Dâmbovița
Procurorii de la Parchetul General anunță, oficial, că în dosarul privind moartea Mihaelei Adriana Fieraru, fetița de 11 ani din Dâmbovița, au fost efectuate, în cursul zilei de marți, percheziții domiciliare la casa olandezului, dar și în apartamentul închiriat de bărbat în România.
„În cursul zilei de 24 septembrie 2019, în cauza privind uciderea minorei Mihaela-Adriana Fieraru, din localitatea Gura Șuții, județul Dâmbovița, cauză în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. 1, 2 și 3 lit. b Cod penal, agresiune sexuală, prev. de art. 219 alin. 1 și 2 lit. c Cod penal, și omor calificat, prev. de art. 188-189 Cod penal., au fost efectuate percheziții domiciliare atât în Olanda, la domiciliul cetățeanului olandez vizat, cât și în România, la locuința temporară a acestuia”, informează Parchetul General, printr-un comunicat de presă citat de Mediafax.
Procurorul general, într-o declarație susținută marți dimineață, nu a putut preciza dacă mai există alte victime sau complici ai olandezului, însă a spus că trebuie verificate toate pistele. „După cum ați văzut, el a fost de cel puțin câteva ori în țară. (...) Noi știm acum de 4, s-ar putea să fi fost mai multe, de mai multe ori, nu știm”, a spus Bogdan Licu. Procurorul general a precizat că dosarul privind moartea Adrianei va fi închis după ce autoritățile din Olanda anunță oficial moartea bărbatului, însă continuă verificările privind istoricul acestuia, eventualele victime sau complici.
IGPR a anunțat că olandezul bănuit că ar fi omorât-o pe Adriana, fetița de 11 ani din Dâmbovița, s-a sinucis, însă nu sunt cunoscute motivele care l-au făcut pe bărbat să recurgă la acest gest.
Johannes Visscher a ajuns în România miercuri și a plecat sâmbătă, el petrecând în țara noastră 3 zile.
Editare web: Luana Păvălucă
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News