Live

O furtună a blocat traficul feroviar în nord-vestul țării. Întârzieri și de patru ore la trenurile spre litoral

Data publicării:
Echipele de intervenţie au acţionat pe intervalul de staţii Radna-Vărădia. Sursa foto: CFR

Rafalele de vânt au rupt crengi care au provocat avarii pe calea ferată, tronsonul dintre Radna şi Vărădia (judeţul Arad) rămânând fără alimentare cu electricitate, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Mai multe trenuri au întârzieri, unele de peste patru ore, duminică, din cauza pagubelor produse de furtună.

Mai multe trenuri care circulă pe Magistrala 200 înregistrează întârzieri, duminică, după ce o furtună puternică a adus pe liniile de contact crengi, provocând avarii şi lăsând fără tensiune tronsonul CFR Radna-Vărădia, scrie News.ro.

Echipele de intervenţie au acţionat pe intervalul de staţii Radna-Vărădia pentru refacerea geometriei liniei de contact, îndepărtarea mai multor crengi şi înlocuirea de console, intervenţii necesare pentru repunerea sub tensiune a firului de contact”, anunţă CFR SA.

Oficialii CFR Călători informează, la rândul lor, că „primele probleme au fost înregistrate în cursul nopţii din 17/18.08.2024 atunci când vegetaţia prezentă în gabaritul liniei a avariat pantograful locomotivei ce remorca trenul IR 1765 cu circulaţie în relaţia Timişoara Nord-Cluj Napoca-Iaşi, tren care se află în circulaţie cu o întârziere de 75 minute faţă de graficul de circulaţie”.

Şi alte trenuri de călători circula cu întârzieri faţă de grafic, în urma avariilor provocate de vijelie pe calea ferată.

Trenul IR 1922 care circulă pe ruta Arad-Craiova-Bucureşti Nord-Constanţa-Mangalia a acumulat o întârziere de 255 de minute, dintre care 167 de minute pe fondul problemelor existente pe sectorul afectat de furtună, la care se adaugă alte zeci de minute întârziere cauzată de încadrarea trenului în graficul de circulaţie, dar şi de restricţiile de viteză existente.

Trenul IC 522 staţiona în staţia Radna la ora 8:10, iar trenul IR 1763 în staţia Vărădia, la ora 6:31, a mai precizat CFR Călători.

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Ce i-a scris un fan de la Genoa Dianei Șucu, după ce Dan Șucu a devenit patronul clubului! Reacția soției omului de afaceri

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rușii vor să își camufleze transporturile militare pentru a le apăra de drone. Soluția propusă, eșec din start

Un petrolier rusesc s-a rupt în două în timpul unei furtuni în Marea Neagră. „A avut loc o deversare de produse petroliere”

Cele mai bune companii feroviare din Europa: Trenitalia, pe primul loc. Unde se află CFR Călători în clasament

Furtuna Bora a făcut prăpăd pe insula grecească Rodos. Imagini ca la inundațiile din Spania

Partenerii noștri