Live

O femeie din Galaţi, acuzată pe nedrept de furt, a fost amendată şi plasată în carantină

Data publicării:
Foto: Facebook/Poliţia Română

O femeie din Galaţi, acuzată de furt dintr-o casă de amanet, a fost amendată şi plasată în carantină. Poliţiştii, care au răspuns unui apel privind un posibil furt, au aflat că suspecta trebuia să se afle în izolare la domiciliu.

Chiar dacă s-a dovedit că femeia nu furase nimic, poliţiştii au amendat-o şi au dus-o într-un centru de carantină.

Incidentul s-a produs într-o casă de amanet din oraşul Galaţi.

Vânzătoarea a crezut că una dintre clientele aflate în interior a furat o bijuterie şi a blocat uşile, anunţând Poliţia. Poliţiştii sosiţi la faţa locului au constatat că acuzaţia nu se confirmă, însă au descoperit că femeia de 25 de ani revenise recent din Marea Britanie şi trebuia să se afle în izolare la domiciliu.

Ca urmare, tânăra nu a ajuns în arestul Poliţiei, ci într-un centru de carantină. În plus, ea a fost amendată cu 2.000 de lei.

Pentru încălcarea prevederilor legale în vigoare, faţă de ea s-a luat măsura carantinării instituţionalizate într-un spaţiu special amenajat, au anunţat reprezentanţii IPJ Galaţi, citatți de Mediafax.

În spaţiile de carantină din judeţul Galaţi se află 103 persoane.

Redactare Georgiana Marina

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce amendă a primit o femeie din Craiova, după ce a făcut poze la buletinul de vot

Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe

Un bărbat din Las Vegas a fost ucis de poliție în propria casă, după ce a sunat la numărul de urgență pentru a cere ajutor

Amendă uriașă: 45.000 de lei pentru un timișorean care a dat foc deșeurilor în spatele curții

Partenerii noștri