O tânără de 19 ani a murit într-un accident în care au fost implicate un autoturism şi un TIR, în Mehedinți
O tânără de 19 ani a decedat într-un grav accident rutier care a avut loc, marţi seara, pe raza localităţii Ciochiuţa, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mehedinţi.
Tânăra a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.
Potrivit sursei citate, staţia de pompieri Strehaia a intervenit cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă cu modul de descarcerare la un accident rutier produs între un autoturism şi un autotren, pe raza localităţii Ciochiuţa.
„În urma accidentului, o victimă de sex feminin a rămas blocată şi a fost nevoie de intervenţia echipajului de descarcerare pentru extragerea acesteia. Cu ajutorul accesoriilor din dotare, pompierii au descarcerat victima. Din nefericire, aceasta nu prezenta semne vitale şi a fost declarată decedată de către medicul SAJ”, a informat ISU Mehedinţi.
Şoferul TIR-ului a fost testat cu aparatele din dotarea poliţiştilor, rezultatele fiind negative.
În cauză a fost deschis dosar penal, conform procedurilor, pentru ucidere din culpă.
Pompierii au asigurat şi măsurile de apărare împotriva incendiilor la locul evenimentului.
Editor : Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News