Live

Noul tip de şef în poliţie: Obedient, execută fără să comenteze, nu răspunde

Data publicării:

Aproape jumătate dintre şefii din poliţie ocupă funcţii de conducere prin ...împuternicire. Situaţia este delicată, spun subalternii, pentru că atunci când apar momente de criză, nimeni nu-şi asumă răspunderea. La nivel naţional, din cele 127 de funcţii de conducere, peste 50 sunt ocupate prin împuternicire, adică peste 40%. Mai grav este că în unele situaţii posturile sunt ocupate de persoane care în mod normal nu ar avea acces la astfel de funcţii. Oficialii MAI spun însă că, deşi nu este o situaţie productivă, ea este tolerată încă din 2017, atunci când printr-o ordonanţă de urgenţă au fost suspendate concursurile pentru ocuparea posturilor vacante.

Sindicaliştii avertizează că tot mai multe posturi de conducere din Poliție sunt ocupate de persoane pe care nu le recomandă performanțele profesionale.

Dumitru Coarnă, sindicat al poliţiştilor: „Această împuternicire era o problemă de excepție în sistem atunci când din motive obiective nu puteai să organizezi în 6 luni concursul pentru ocuparea unor funcții de șefi. Problema de fond este că au transformat excepția în regulă și folosesc această armă din punct de vedere politic pentru a-și împuternici acoliții politici.”

Efectele unei astfel de practici sunt extrem de periculoase.

Cosmin Andreică, sindicat al poliţiştilor: „Scopul acestor împuterniciri este de a controla tot ce înseamnă resurse umane, sunt aleși ofițerii obedienți și care execută fără să comenteze, de aici și lipsa de asumare a răspunderii”

Dumitru Coarnă, sindicat al poliţiştilor: „Inspectorul șef de la Râmnicu Vâlcea, anul trecut i-au trecut cei de la DGA de două ori pe la ureche. A stat numai prin concedii medicale iar acum a fost împuternicit inspector șef la Râmnicu Vâlcea. Dacă scoteau funcția la concurs, acest om nu îndplinea condițiile nici de formă și nici de fond.”

În momentul de față la nivelul Ministerului de Interne, din cele 12.000 de posturi, aproape 2.000 sunt ocupate prin împuternicire. La nivelul Inspectoratului General de poliție, din cele 130 de funcții de inspectori șefi și adjuncți de inspectorat de poliție, peste 50 ocupă funcția fără să fi dat un examen. Cei aflați în această situație spun că nu este nicio problemă.

Cosmin Adrian Iana, șeful IPJ Vâlcea: „La IPJ Vâlcea a fost un concurs, nu a luat nimeni și s-a luat această decizie de a împuternici pe cineva până la un alt examen. Când s-o organiza un examen dacă îndeplinesc condițiile mă duc la examen dacă nu, nu!”

Oficialii Ministerului de Interne nu au vrut să comenteze situația. Au transmis că sunt preocupați de această problemă pe care intenționează să o rezolve în curând.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Șefii din Poliție demiși după fuga lui Cherecheș au fost mutați pe alte funcții. Predoiu: Rămân în sistem. Statutul juridic îi apără

Șefii Poliției și ai DSP București chemați în Parlament să dea explicații pentru congresul PNL

CCR: Atenţionarea poliţistului de către un superior, așa cum e prevăzută în lege, poate avea un impact psihologic semnificativ

Cazul agentului pedofil. Lider de sindicat: Mulți din șefii lui trebuie să-și dea demisia

Partenerii noștri