Live

Muncitori care puneau borduri au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. Polițiștii au deschis dosar penal

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Poliția Română

Poliţiştii din Alexandria au deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă după ce muncitori care fac lucrări la borduri, în zona centrală a oraşului, au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze.

„Având în vedere imaginile apărute în spaţiul public, referitoare la o posibilă distrugere a reţelei de distribuţie a gazului, în municipiul Alexandria, Compartimentul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Teleorman este abilitat să comunice următoarele: În ziua de 19 iunie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Alexandria s-au sesizat din oficiu şi au întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de distrugere din culpă”, a transmis IPJ Teleorman, potrivit News.ro.

Cercetările continuă în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria.

Presa locală a relatat că muncitorii care lucrează la borduri au spart o ţeavă de gaze, într-o intersecţie aglomerată din Alexandria. Potrivit Teleorman-News.ro, ţeava a fost spartă în două zile consecutive.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Zeci de lingouri de aur nedeclarate, găsite în bagajul unui bărbat, pe Aeroportul Timișoara. Ce valoare aveau

Criptomonede în valoare de 7 milioane de dolari au fost descoperite pe numele finanțatorului campaniei lui Călin Georgescu

Dosar penal după ce liderul AUR Bistriţa-Năsăud a instigat la aruncarea în aer a sediului Prefecturii şi al BEJ

DIICOT deschide dosar penal privind alegerile prezidențiale. Ce infracțiuni sunt cercetate

Partenerii noștri